Portul Giurgiulești trece sub controlul CN Administrația Porturilor Maritime Constanța
România, prin Compania...
La 29 august, Statele Unite au distrus un vehicul la Kabul, într-o lovitură aeriană cu dronă, afirmând că "era încărcat cu explozivi" şi susţinând că ar fi dejucat o tentativă de atentat a grupării Stat Islamic (SI).
Familia şoferului vehiculului, Ezmarai Ahmadi, a declarat pentru AFP, a doua zi după lovitură, că zece persoane, majoritatea copii, au fost ucise.
Potrivit cotidianului american, care se bazează pe imagini de la camerele de supraveghere şi interviuri, deplasările lui Ezmarai Ahmadi în ziua loviturii, considerate suspecte de armata americană, au corespuns unei zile de lucru obişnuite.
NYT a indicat, de asemenea, pe baza filmărilor unei camere de supraveghere, că portbagajul maşinii era foarte probabil umplut cu bidoane de apă pe care bărbatul le aducea acasă.
Jurnalul a contestat, pe baza interviurilor cu experţi, versiunea armatei americane potrivit căreia lovitura ar fi provocat detonarea secundară a unor explozivilor depozitaţi în portbagajul vehiculului.
Întrebat despre dezvăluirile NYT, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a indicat că ancheta continuă şi a dat asigurări că "nicio armată din lume nu doreşte mai mult decât cea americană să evite victimele civile".
"Lovitura s-a bazat pe o informaţii bune şi continuăm să credem că a împiedicat o ameninţare iminentă împotriva aeroportului", a spus el într-o scurtă declaraţie.
Atacul Statelor Unite a avut loc la câteva zile după ce un kamikaze al SI a declanşat o explozie masivă la intrarea în aeroportul din Kabul, ucigând aproximativ 100 de afgani, precum şi 13 membri ai serviciilor americane.
Armata SUA a părăsit Afganistanul la 30 august, după douăzeci de ani de război, reaminteşte AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
România, prin Compania...
Halftime show-ul de la Super...
Secretarul de stat american...
Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...
Premierul Ilie Bolojan a...
Guvernul pune pe masa publică...
Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...
Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...
Grupul TUI, unul dintre liderii...
Autoritatea de Supraveghere...
Creșterea economică modestă a...
Piața auto din România a...
România susține eliminarea...
Kathy Ruemmler, unul dintre cei...
Statul își extinde arsenalul de...
Ministerul Transporturilor a...
Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...
O Uniune Europeană mai rapida şi mai eficienta: liderii...
Guvernul a adoptat o ordonanță...
Finanțele au împrumutat 1,59...
Turismul în România se află în recesiune tehnică pentru...
Guvernul a adoptat un proiect de lege care actualizează...
Naftogaz caută finanțare...