Unul dintre marii oameni de afaceri ai lumii promite investiţii substanţiale în România

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Industriaşul britanic Sanjeev Gupta a afirmat, vineri, că GFG Alliance va face investiţii semnificative în România, care vin să completeze planurile sale de dezvoltare ale combinatului siderurgic de la Galaţi, informează un comunicat al companiei. 

Promisiunile vin după întâlnirea pe care Sanjeev Gupta a avut-o cu prim-ministrul Viorica Dăncilă, la Bucureşti, în timpul căreia au discutat despre oportunităţile de investiţie din partea GFG în domenii precum energie, infrastructură şi servicii financiare.

Potrivit sursei citate, Sanjeev a descris întâlnirea cu premierul Dăncilă "deosebit de încurajatoare" şi a menţionat că este determinat să construiască o prezenţă puternică a grupului în România, pe care o consideră o ţară cu "un mare potenţial de creştere".

"Prim-ministrul a discutat cu Sanjeev Gupta detalii referitoare la noul program menit să susţină parteneriatul public-privat, mai mult, şi-a exprimat interesul puternic de a fi implicat în aceste planuri ambiţioase. La întâlnire a participat, de asemenea, domnul Viorel Ştefan, viceprim-ministru. Domnul Gupta şi-a luat angajamentul de a investi în abilităţile legate de industrie a tinerei generaţii, pentru a susţine astfel creşterea economică, mai ales în centre industriale cheie, cum este Galaţi", se menţionează în comunicat.

Milioane de euro

Întâlnirea cu premierul României urmează întâlnirii pe care antreprenorul britanic a avut-o ieri, la Galaţi, cu reprezentanţi ai sindicatelor şi ai echipei de management a Arcelor Mittal, companie către care GFG Alliance a realizat o ofertă de achiziţie. Tranzacţia se va finaliza la începutul anului 2019, iar Liberty va investi peste 300 de milioane de euro pentru a majora capacitatea de producţie a combinatului cu peste 50%, la aproximativ 3 milioane de tone anual.

Sanjeev Gupta a adăugat: "Întâlnirile pe care le-am avut cu prim-ministrul şi cu sindicatele au fost productive şi s-au realizat într-o notă pozitivă, iar acum vedem oportunităţi şi mai mari de a dezvolta combinatul şi de a contribui în mod semnificativ la dezvoltarea oraşului şi a regiunii".

Sanjeev a mai spus că investiţia de la Galaţi, cel mai probabil, va include repornirea unuia dintre furnale. Totodată, acesta va explora şi posibilitatea de a reporni cel de al treilea furnal sau de a instala un cuptor cu arc electric ce ar folosi ca materie primă fier vechi, proces tehnologic care este în linie cu strategia Greensteel a companiei pentru o dezvoltare sustenabilă.

Inginerie, logistica, servicii financiare

Grupul Liberty face parte din Alianţa GFG, un grup mondial de întreprinderi din industria energetică, minieră, metalurgică, inginerie, logistică şi servicii financiare, cu sediul la Londra, cu centre suplimentare în Dubai, Hong Kong, Singapore, Sydney, Paris şi New York şi o prezenţă în aproximativ 30 de ţări la nivel mondial.

Alianţa, care are un efectiv de angajaţi de aproximativ 14.000 de persoane şi o cifră de afaceri ce depăşeşte 15 miliarde de dolari, include întreprinderi industriale şi metalurgice integrate sub marca "Liberty", un grup de resurse, energetic, transport şi infrastructură sub marca "SIMEC", Wyelands - o filială bancară şi financiară, precum şi o filială imobiliară - Jahama Estates.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Casă de schimb valutar

Curs BNR. Cât costă euro și dolarul. Aurul pierde teren

Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...

Contabili / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Mașini depozitate parcarea unui port / Foto: Freepik
Neptun Deep / Foto: Captură video RomGaz / OMV Petrom
kathryn ruemmler (C), nevoită să demisioneze de la conducerea departamentului juridic al Goldman Sachs
Autobuz electric

Adrian Negrescu: Piața gazelor, teren fertil pentru speculă

Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...

Birou. Foto: Freepik.com
Uniunea Europeana

UE accelerează reformele pentru a face față Chinei și SUA

O Uniune Europeană mai rapida şi mai eficienta: liderii...

Freepik.com
Foto: Pexels.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Foto: Mihai Ciobanu

Turismul din România e în recesiune tehnică

Turismul în România se află în recesiune tehnică pentru...

Oferta PPC Energie
Freepik.com

Guvernul introduce reguli noi pentru piața de capital

Guvernul a adoptat un proiect de lege care actualizează...

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Foto: Freepik.com
Bani
Aeroport / sursa foto: Freepik.com

Atenționare de călătorie în Franţa

Cod roșu de ploi, inundații și vânt puternic (Furtuna NILS).

SMR
Draoș Pavăl
Palatul Victoria

Cum vrea statul să aducă banii diasporei în economie

Legea relansării economice introduce un mecanism dedicat...

Ministerul de Finanțe
Carrefour
Bursa de Valori București
Foto: Freepik

pixel