Vârsta de pensionare. Ce trebuie să știe acești români

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
A fost aduse o serie de precizări la Codul Muncii
A fost aduse o serie de precizări la Codul Muncii
Aflată în dezbatere în Camera Deputaților, Ordonanța nr. 96/2018 care operează câteva schimbări în Codul Muncii, a primit o serie de modificări legate de încetarea automată a contractului de muncă în cazul salariatelor care îndeplinesc condițiile de pensionare.

Conform legislației în vigoare, angajatele care ajung la vârsta standar de pensionare și îndeplinesc toate condițiile necesare, dar doresc să mai lucreze, trebuie să depună în acest sens o cerere într-un anumit termen. Dacă până acum era vorba de 60 de zile, deputații au decis să reducă această perioadă.

Concret, aleșii au hotărât ca respectiva cerere de continuare a activității să fie înaintată în 30 de zile calendaristice anterior împlinirii condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare.

Citește și Legea Pensiilor. Senatorii aprobă o nouă modificare pentru grupele 1 și 2 Document

A fost introdusă și o altă precizare: cât timp va putea salariata să muncească după depunerea cererii - cel mult trei ani. "Pe baza unei cereri formulate cu 30 de zile înainte de data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare şi cu aprobarea angajatorului, salariatul poate fi menţinut în aceeaşi funcţie maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a contractului individual de muncă", subliniază proiectul de lege adoptat de deputați.

Deocamdată, noile prevederi nu se aplică, ele intrând în vigoare numai dacă OUG 96/2018 va fi aprobată de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel