Vasile Marica: Multinaţionalele, PRESIUNI când sunt controlate. Noi nu avem altă atitudine decât cea de slugi

Autor: Mihai Ciobanu
Data publicării:
Vasile Marica, declaratii dure
Vasile Marica, declaratii dure
Vasile Marica, președintele SED LEX, a spus că multinaţionalele care activează în România fac presiuni, inclusiv prin intermediul ambasadorilor, atunci când au probleme cu statul român.

Într-un interviu acordat DC News, Vasile Marica, preşedintele SED LEX, a spus că, atunci când sunt controlate şi sunt descoperite nereguli, multinaţionalele din România încep presiunile, fiind implicaţi inclusiv ambasadorii la Bucureşti ai ţărilor respective. 

"Dacă eu mă duc acum să verific o multinaţională care este foarte influentă, imediat te trezeşti cu ambasadorul ţării respective pe holurile ministerului. Ce caută ăla acolo? Noi nu avem altă atitudine decât cea de slugi. În loc să-l dăm afară, 'ce cauţi la Ministerul de Finanţe? Mai bine du-te la ministerul de Externe şi vorbeşte acolo'. Nu. Vin băieţii ăştia, te-ai luat de una dintre ele, oricare ar fi, din energie, din alimentaţie, imediat apare ambasadorul ţării respective cu presiune.

Dacă e prea groasă, vine chiar pe holuri. Dacă nu, începe cu scrisori: 'dom’ne chiar de ai noştri v-aţi găsit să vă luaţi?'. Şi apoi fac presiuni politicienii peste noi. Iar când fac presiune peste noi, a doua oară îţi iei măsuri, nu mai faci o gafă de genul acesta, pentru că apoi începe persecuţia. Acestea sunt întâmplări de 30 de ani încoace. Vin ca o tară din spate, oamenii îşi iau întotdeauna măsuri să nu păţească ceva, pentru că politicienii nu au avut vâna care trebuie să ia apărarea statului român", a declarat, într-un interviu acordat DC News, Vasile Marica.

VIDEO: 

Youtube video image
 

 

Citeşte şi: Topul scumpirilor: Preţurile care GOLESC buzunarele românilor. Produsele de bază devin un LUX

 

INS a prezentat situaţia creşterilor de preţuri înregistrate în ultimul an, iar cifrele sunt îngrijorătoare. Gazele naturale, uleiul comestibil, cartofii şi combustibilii s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în timp ce, comparativ cu luna precedentă, cele mai mari creşteri de preţuri au fost înregistrate la transportul aerian, gaze şi energie termică, conform datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică.

În intervalul ianuarie 2021 - ianuarie 2022, preţurile la gaze naturale au urcat cu 60,99%, la uleiul comestibil cu 25,76%, la cartofi cu 25,67 şi la combustibili cu 24,45%. La capitolul mărfuri alimentare, în afară de cartofi şi ulei, creşteri mari au mai fost înregistrate şi la ulei, slănină, grăsimi (plus 23,87%) şi mălai (plus 17,02%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Georgios Stassis, CEO al Public Power Corporation
Lingouri de aur
Pacient cu handicap în cabinetul unui medic / Foto: Freepik
Stație de transformare / Foto: Freepik

Creștere de 6% a prețului energiei electrice în România

Prețul energiei electrice crește din nou iar România se...

Programul Rabla
Shein / Foto: Flick / Dick Thomas Johnson
Novo Nordisk / FOTO: Pagina oficială a companiei daneze
Friedrich Merz
Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu

Curs valutar BNR: Zi favorabilă pentru leu

Leul urcă ușor în fața euro și dolarului, dar aurul...

Urs pe șoseaua Transalpina
Banca Națională a României
Cumpărături online / sursa foto: Freepik.com

Black Friday 2025. Se anunţă vânzări online record

Asociaţia Română a Magazinelor Online (ARMO) estimează...

Om de afaceri la calculator / Foto: Freepik
Supermarket. Freepik.com
Lucratori într-o hală industrială / Foto: Freepik
foto: Freepik.com

Cât plătesc românii ca să-şi pregătească maşina pentru iarnă

Iarna vine cu o factură mare pentru şoferi.

Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Lingou aur
Loto
Banca Naționala a României

Fals grosolan cu sigla BNR! Instituția avertizează populația

BNR avertizează că un document fals care poartă sigla...

Donald Trump / Foto: Casa Albă
Reguli noi de la ANAF / Foto: DCBusiness
Piața / Foto: Freepik
Inspector antifraudă, ANAF

Patru firme de familie, rețea de fraudă uriașă cu TVA

Patru firme înrudite au creat un circuit economic fals...

Dizabilitate. Foto: Freepik.com

pixel