Vizita de lucru din Municipiul Oradea, județul Bihor în cadrul proiectului GENEX - Geothermal Energy Explorer, Capacity Building of the Key Stakeholders in the Area of Geothermal Energy

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Comunicat de presă AFM.

          În perioada 31 octombrie – 02 noiembrie 2023 a avut loc deplasarea membrilor grupului țintă, format din reprezentanți ai autorităților locale, ai asociațiilor profesionale, companiilor private din domeniul energiei și organizațiilor neguvernamentale, precum și a membrilor echipei de implementare ai celor 3 parteneri care desfășoară proiectul: Administrația Fondului pentru Mediu, Autoritatea Nationala pentru Energie din Islanda (Ofkurstofnun) și Facultatea de Geologie și Geofizică din cadrul Universității din București în Municipiul Oradea, județul Bihor.

        În cadrul vizitei au fost organizate o conferință și o serie de deplasări având ca teme dezvoltarea cunoștințelor în domniul energiei geotermale, obținerea unei perspective practice și de a înțelege mai bine aspectele tehnice și operaționale ale instalațiilor geotermale.

         Având în vedere importanța energiei geotermale ca sursă regenerabilă și durabilă, ne-am dorit să ne extindem cunoștințele și să încurajăm utilizarea acestei surse de energie în proiectele viitoare. Astfel, au fost organizate vizite în Municipiile Oradea și Beiuș pentru a putea întelege valorificarea energiei geotermale pentru producerea agentului termic de încălzire. Cu acest prilej, am putut observa că una dintre prioritățile administrațiilor celor două municipii este valorificarea, respectiv gestionarea în condiții cât mai bune a energiei geotermale și punerea în valoare a zăcământului de apă geotermală. 

           În timpul vizitei de lucru s-a discutat despre posibilitățile de exploatare resurselor geotermale în România. Au fost incluse prezentări susținute de reprezentanți Termoline, Societatea Română Geoexchange și Transgex, cărora le mulțumim pe această cale pentru implicare și profesionalism. Acestea au oferit o perspectivă valoroasă asupra soluțiilor ecologice și a inovațiilor în domeniul geotermal, precum și informații importante privind cele mai bune practici în exploatarea energiei geotermale și adaptarea acestora în contextul României.

          Proiectul se concentrează pe consolidarea informațiilor și pe formarea profesională a actorilor interesați de domeniul energiei geotermale și vizează informarea populației cu privire la beneficiile utilizării surselor de energie neconvențională, precum cea obținută din resurse geotermale.   

          Scopul principal al proiectului este creșterea gradului de conștientizare în zonele de impact cu privire la beneficiile utilizării surselor de energie geotermală și furnizarea de orientări autorităților locale și părților interesate, pe baza activităților din acest proiect.                            

          Obiectivul principal al proiectului este consolidarea capacităților pentru zonele care au oportunități geotermale, dar care nu au utilizat încă aceste posibilități. Ne propunem să trezim interesul pentru domeniul energiei geotermale în comunitățile din zonele identificate ca având resurse geotermale și posibilități de exploatare al acestuia.     

 

Serviciul Comunicare - Administrația Fondului pentru Mediu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...


pixel