Von der Leyen îi cere lui Liz Truss să 'respecte' acordul privind Brexitul

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Ursula von der Leyen / Foto: Arhivă
Ursula von der Leyen / Foto: Arhivă
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că speră ''respectarea integrală a acordurilor'' convenite între UE şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, după ce Partidul Conservator britanic a ales-o pe Liz Truss pentru postul de premier, relatează AFP.

''UE şi Regatul Unit sunt parteneri. Împreună facem faţă la numeroase provocări, de la schimbările climatice până la războiul din Ucraina. Sper o relaţie constructivă cu respectarea integrală a acordurilor noastre'', a scris Ursula von der Leyen pe Twitter, în contextul în care Liz Truss a ameninţat că nu va aplica dispoziţiile privind Irlanda de Nord cuprinse în acordul de Brexit încheiat cu UE.

Conform protocolului nord-irlandez inclus în acordul privind ieşirea Regatului Unit din UE, provincia Irlanda de Nord rămâne în uniunea vamală şi în piaţa comună a UE, menţinându-şi astfel deschisă frontiera cu Irlanda, ţară membră a UE. Dar Londra consideră că acest protocol, care practic creează o frontieră în interiorul Regatului Unit, este imposibil de aplicat.

După ce înaintea referendumului privind Brexitul din 2016 Liz Truss a făcut campanie împotriva ieşirii din UE, ca ministru de externe în guvernul demisionarului Boris Johnson ea a adoptat un ton adesea foarte virulent contra UE.

Ea este de altfel iniţiatoarea unui proiect de lege ce prevede suspendarea aplicării clauzelor din protocolul nord-irlandez, ceea ce ar putea antrena noi represalii din partea Bruxellesului - pe lângă procedurile legale deja iniţiate - şi un război comercial cu impunerea reciprocă de taxe vamale.

Cine este Liz Truss noul premier al Marii Britanii

Marea Britanie are de azi un nou premier în persoana lui Liz Truss care a câştigat în faţa lui Rishi Sunak competiţia internă din cadrul Partidului Conservator britanic după demisia premierului Boris Johnson, a anunţat luni această formaţiune, relatează Reuters.

Ministru de externe în guvernul lui Johnson, Liz Truss va fi învestită premier marţi, după ce va fi primită de regina Elisabeta a II-a la castelul Balmoral în Scoţia, unde va veni şi premierul în exerciţiu pentru a-i prezenta suveranei demisia.

Johnson şi-a anunţat demisia în iulie, după ce rezistase mult timp în faţa contestatarilor din propriul partid şi scandalurilor eclipsate o perioadă de războiul început de Rusia împotriva Ucrainei pe 24 februarie, remarcându-se de atunci prin susţinerea fermă faţă de Kiev, mai ales prin ajutorul militar oferit. 

Liz Truss, este un conservator reconvertit. Ea este o fostă activistă liberal-democrată, care a mărșăluit împotriva lui Margaret Thatcher în anii 1980, dar care acum pretinde că este păstrătorul flăcării thatcheriste, notează BBC.

Liz Truss nu este un nume cunoscut, precum predecesorul ei Boris Johnson și nu a fost prima alegere a parlamentarilor conservatori pentru a-l înlocui pe Boris Johnson.

Dar promisiunea ei de a se întoarce la valorile conservatoare fundamentale - reducerea impozitelor și micșorarea aparatului de stat - s-a dovedit a fi exact ceea ce au vrut să audă membrii partidului, care au avut ultimul cuvânt de spus cu privire la persoana care i-a luat locul lui Boris Johnson.

Și, în mod crucial, în calitate de ministru de externe, ea i-a rămas loială lui Johnson până la final, în timp ce alți miniștri îl abandonau, câștigându-și astfel favoarea printre loialiștii fostului  premier din poziția de ministru de externe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Birou / sursa foto: Freepik.com

Valul restructurărilor. O mare companie anunţă concedieri

Microsoft pregătește concedieri masive în contextul...

freepik.com
Lingou de aur
Cadastru / Foto: Freepik
Mike Huckabee, ambasadorul SUA în Israel
Jerome Powell

Fed nu mișcă dobânda, dar avertizează: vine stagflația!

Rezerva Federală a Statelor Unite (Fed) a decis miercuri...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
BVB
Programe AFM 2025
Oameni pe strada

Doar 3 români din 10 au loc în adăposturi în caz de război

Lipsa unei strategii naționale, adăposturi construite...

Transelectrica
Showroom / Foto: Freepik

APIA condamnă suspendarea programului "Rabla" 2025

APIA avertizează: decizia AFM de suspendare a Rabla Auto...

Avioane Craiova
Reuniunea G7 din Canada
Andrei Șercanean
Ridesharing
Doraly

Comisarii ANPC au găsit nereguli grave la Doraly 1 și 2

Comisarii pentru protecţia consumatorilor au aplicat,...

Cosmin Marinescu
Curs valutar. Foto: Mihai Ciobanu

Leul a pierdut teren în faţa euro şi a dolarului

Leul s-a depreciat, miercuri, în raport cu principalele...

București / Foto: Oana Pavelescu
Freepik.com
ANAF
SUA-Rusia / FOTO: Freepik
Kelemen Hunor

pixel