Vrancea. 180 de viticultori nu reușesc să ajungă pe piața externă. Care este soluția

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Producătorii de vin ar trebui să se organizeze împreună
Producătorii de vin ar trebui să se organizeze împreună
Circa 180 de operatori economici sunt înregistraţi oficial în sectorul vitivinicol în judeţul Vrancea, dar aceştia nu sunt organizaţi pentru a putea să pătrundă masiv pe piaţa externă, potrivit reprezentanţilor Direcţiei Agricole Vrancea.

"În evidenţa Direcţiei Agricole Vrancea sunt înregistraţi circa 180 de operatori economici mari şi mici, care lucrează efectiv în domeniul vitivinicol. Vorbim de operatori economici care produc peste 100.000 de litri de vin fiecare. Prin programul SAPARD s-au creat multe crame mici, dar producătorii locali nu sunt însă organizaţi pentru a putea pătrunde masiv pe piaţa externă. Pentru acest lucru ar fi nevoie ca aceştia să se asocieze, să creeze măcar o cramă mare, astfel încât să poată produce măcar 3-4 milioane de litri de vin", a declarat şeful Inspecţiei vitivinicole din cadrul Direcţiei Agricole Vrancea, Gabriel Baiciu.

Potrivit acestuia, consumul de vin la nivel naţional a scăzut foarte mult ca urmare a emigraţiei şi a faptului că tinerii s-au orientat spre alte tipuri de băuturi, iar exportul ar putea oferi o alternativă.

"Consumul de vin la nivel naţional a scăzut într-un mod dramatic. Acest fapt este cauzat de creşterea consumului celorlalte tipuri de băuturi. Foarte multe persoane au plecat în străinătate, iar cei rămaşi s-au orientat către alte băuturi, de exemplu către bere sau cidru, în cazul tinerilor. Continuând acest trend, există riscul ca producţia de struguri să nu mai aibă unde să fie comercializată în viitor. În Vrancea, micii producători îşi fac vinul acasă, pe care îl consumă cu familia şi prietenii, dar nu putem vorbi de afaceri. De aceea ar fi nevoie ca producătorii să se asocieze pentru a putea exporta", a spus Baiciu.

Summitul G7. Sute de sticle de vin, mâncăruri după rețete secrete

În ultimii ani, practica falsificării vinurilor a scăzut considerabil în Vrancea, ca urmare a controalelor autorităţilor, dar şi a nevoii producătorilor de a fi competitivi pe piaţă.

"Practica falsificării vinurilor a scăzut considerabil în judeţul Vrancea. Comparativ cu anul trecut când în probele prelevate găseam adaos de zahăr cât şi îndulcitori sintetici şi coloranţi, în urma acţiunilor din ultimii doi ani au fost identificate până în 5% probe de vinuri falsificate. Este un efect cumulat al controalelor şi a producătorilor care au înţeles că trebuie să producă vinuri de calitate pentru a rezista pe piaţă. De asemenea, numărul celor care comercializează produse vinicole pe marginea străzii a scăzut. Dacă în alţi ani îi găseai la fiecare poartă, numărul lor a scăzut, fiind vorba cel mai adesea de produse făcute în gospodărie, dar şi acestea de o calitate mai bună", a precizat Gabriel Baiciu.

Judeţul Vrancea deţine circa 10% din suprafaţa viticolă a României şi aici se produc anual circa 100 de milioane de litri de vin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Industrie / Sursa: Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres

Incendiu la Ministerul Finanţelor

Alertă, joi, la sediul Ministerului Finanţelor. 

Energie / Foto: Freepik
BNR: Indice ROBOR
Freepik.com
INS a publicat cifrele evoluției șomajului în România

Şomajul în rândul tinerilor a ajuns la un nivel îngrijorător

În luna noiembrie 2025, rata şomajului în formă ajustată...

Mină de suprafață / Foto: Pexels
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Staâlpi de înaltă tensiune / Foto: pxhere
Netflix / Foto: Freepik
Curieri livrează pachete / Foto: Freepik
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Contabil / Foto: Freepik
Cumpărături online / Foto: Freepik
Bayer
Evacuarea muzeului Luvru / Capturi video
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik
Inundații / FOTO: Facebook DEER – Muntenia Nord
Electrocentrale Craiova
Nicușor Dan, declarații după reuniune la ambasada României de la Paris / Foto: Președinția României
Lingouri de aur și argint

Saxo Bank: aurul poate ajunge la 5.000 de dolari pe uncie

Aurul și argintul nu mai sunt simple instrumente de...

Marco Rubio, Donald Trump, Pete Hegseth și generalul Daniel Caine
Intervenții pe liniile de înaltă tensiune
Nicolas Maduro și siția lui sunt aduși la tribunalul din New York / Captură video
Dosare cu documente. Foto: Freepik.com
Curier. Foto: pexels.com
Bancnote, euro / Foto: Freepik
Mașină electrică / FOTO: Freepik

Înmatriculările de maşini electrice au explodat în Germania

Înmatriculările de automobile electrice au crescut cu...


pixel