Vremea în minivacanța de Sfânta Maria. Prognoza meteo

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Vremea va fi ploioasă
Vremea va fi ploioasă
Meteorologii prognozează pentru weekendul prelungit, de Sfânta Maria, o vreme în general instabilă, cu averse atât în regiunile montane, cât şi în zona Litoralului, dar şi în Capitală.

Conform datelor furnizate AGERPRES de către meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Marina Antonescu, în zona Litoralului, regimul termic va fi unul oscilant, cu episoade în care pot apărea averse şi intensificări temporare ale vântului, iar valorile termice vor fi mai scăzute decât în zilele anterioare.

Astfel, în cursul după-amiezei de sâmbătă, 13 august, şi pe parcursul zilei de duminică, 14 august, vremea va fi în general închisă. Va ploua în reprize, iar temperaturile maxime vor oscila, în tot intervalul, între 27 şi 30 de grade Celsius, în timp ce minimele vor oscila între 20 şi 22 de grade Celsius. De asemenea, apa mării va avea 24 - 26 de grade Celsius.

"În cursul zilei de vineri, vremea va fi însorită, dar începând de sâmbătă după-amiaza îşi vor face apariţia aversele, la fel şi în cursul zilei de duminică. Luni, în prima parte a zilei, la mare cerul va fi noros, cu şanse crescute de ploaie. În zona Litoralului, vântul se va domoli faţă de zilele trecute când am avut intensificări şi de 65 km/h", a precizat specialistul ANM.

În ceea ce priveşte prognoza pentru zona montană, estimările arată o vreme mai rece, cu înnorări şi ploi izolate, fenomene care se vor semnala începând de vineri. Totodată, sâmbătă şi duminică se vor semnala averse şi descărcări electrice în cea mai mare parte a regiunii montane.

"Aversele şi descărcările electrice vor fi pe parcursul întregii zile de duminică, dar şi luni. Valorile termice de peste zi se vor încadra, în general, între 15 şi 23 de grade Celsius, iar pe timpul nopţilor nu vor depăşi 12 grade Celsius. Deci, sunt puţine şanse să vedem soarele la munte, în următoarele trei zile. Înnorările vor apărea de vineri după-amiaza şi vom avea ploi, în primă fază izolate", a spus Antonescu.

În Bucureşti, weekendul prelungit începe cu vreme frumoasă, vineri, şi valori termice maxime de 32 - 33 de grade Celsius. Ulterior, sâmbătă după-amiaza, spre seară, există condiţii de apariţie a averselor, cu temperaturi de cel mult 31 de grade Celsius, la fel şi duminică.

"Pentru luni, de Sfânta Maria, în Capitală, vom avea maxime de 28 - 29 de grade Celsius. Pe tot parcursul intervalului de prognoză, vremea va fi, în general, plăcută, dar cerul va fi în mare parte înnorat şi vor fi ceva şanse de ploaie, în special către orele serii", a punctat reprezentanta ANM.

Stațiunile de pe Valea Prahovei, fără apă potabilă. Care este cauza

Locuitorii au fost anunțat printr-un mesaj RO-ALERT.

Operatorul regional de apă Hidro Prahova anunţă, duminică, oprirea furnizării apei potabile în staţiunile de pe Valea Prahovei, ca urmare a problemelor cauzate la captările de apă pe fondul fenomenelor meteo extreme din cursul nopţii.

Conform unui anunţ postat pe pagina de Facebook a operatorului, furnizarea apei va fi oprită la Azuga, dar şi în Sinaia (zona centrală, cartierele Izvor şi Platou Izvor) şi Buşteni (cartierele Zamora şi Poiana Ţapului), din cauza condiţiilor meteo extreme care au afectat captările de apă de unde se alimentau toate zonele avariate, în urma căderii aluviunilor de pe versanţi.

Sistarea apei potabile se va menţine până la decolmatarea captărilor respective.

În cursul nopţii a fost valabil un Cod roşu de averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi grindină în localităţile, Breaza, Sinaia, Comarnic, Buşteni, Brebu, Valea Doftanei, Cornu, Azuga, Sotriile, Proviţa de Sus, Adunaţi, Secăria şi Talea. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel