Vremea în următoarele 14 zile. Iulie începe cu instabilitate atmosferică

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Începutul lui iulie vine cu ploi
Începutul lui iulie vine cu ploi
Institutul de Meteorologie și Hidrologie a emis prognoza meteo pentru intervalul 28 iunie - 11 iulie 2021.

BANAT

Vremea va fi în încălzire până miercuri (30 iunie) și va deveni caniculară, cu o medie a temperaturilor maxime în general de 36...38 de grade. În următoarele patru zile se va răcori, astfel că la sfârșitul primei săptămâni media maximelor termice se va situa în jurul a 28 de grade. În cea de a doua săptămână tendința va fi de încălzire treptată și ușoară. Temperaturile minime vor crește, în medie, până spre 20...21 de grade în 30 iunie și 1 iulie, în următoarele trei zile vor scădea cu aproximativ 5 grade, apoi se va resimți și în cazul lor o nouă creștere.

Probabilitatea de apariție a manifestărilor specifice instabilității atmosferice va fi în creștere după data de 1 iulie.

CRIŞANA

Vremea va deveni caniculară în zilele de 29 și de 30 iunie, când media valorilor maxime se va situa între 35 și 38 de grade, iar a minimelor în general între 18 și 20 de grade. În primele zile ale lunii iulie se va răcori, pentru ca din data de 4 iulie vremea să reintre într-un proces de încălzire treptată și ușoară. În cea de a doua săptămână de prognoză media maximelor termice va fi de 28...32 de grade, iar a minimelor de 15...17 grade.

Probabilitatea de apariție a manifestărilor specifice instabilității atmosferice va fi mai mare după data de 1 iulie.

TRANSILVANIA

Media temperaturilor maxime va fi în creștere de la 28 de grade în prima zi, până spre 34 de grade în data de 30 iunie. În primele 3 zile din luna iulie aceasta va scădea semnificativ, astfel că în 3 iulie nu va mai depăși 26...27 de grade, apoi se va încălzi ușor și treptat. Media minimelor termice va fi și ea în creștere, până în prima dimineață din luna iulie, apoi va scădea ușor, iar între 3 iulie și finalul intervalului de prognoză nu va mai avea variații semnificative.

Vor fi manifestări ale instabilității atmosferice aproape în fiecare zi, dar mai frecvente și pe arii mai extinse, după data de 1 iulie.

MARAMUREŞ

Încălzirea treptată a vremii va determina creşterea temperaturilor maxime de la valori medii de 29...30 de grade, la 34....35 de grade în intervalul 28 – 30 iunie, când vremea va deveni călduroasă în timpul după-amiezilor. În a doua jumătate a primei săptămâni de prognoză se estimează o scădere semnificativă a temperaturii aerului, până la valori medii ale maximelor în jurul a 30 de grade, apoi se va încălzi din nou, însă ușor și treptat. În ceea ce privește minimele termice, acestea vor marca o creștere evidentă în primele zile, astfel că în dimineața de 1 iulie media lor va atinge 17...18 grade, apoi vor scădea spre 14 grade în 2 - 3 iulie. În cea de a doua săptămână minimele termice vor fi cuprinse în medie între 14 și 17 grade.

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, astfel că în special pe parcursul după-amiezilor și după data de 1 iulie, se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial și descărcări electrice.

MOLDOVA

Până la mijlocul primei săptămâni, valorile termice diurne vor fi în creștere de la medii de 28 de grade, spre 33 de grade și vor caracteriza o vreme călduroasă. În același interval și temperaturile minime vor marca o creștere, iar media acestora va ajunge la 18...19 grade.

Ulterior, până în data de 3 iulie, temperatura aerului va fi în scădere spre maxime, în medie regională, de 27 de grade și minime în jurul a 17 grade, medii ce se vor menține, cu ușoare variații, până la sfârșitul intervalului.

Gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere după data de 1 iulie și în special în cursul după-amiezilor și al serilor se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial.

DOBROGEA

Până în data de 30 iunie, valorile termice diurne vor fi în creștere ușoară, spre medii de 29 de grade. Apoi, până la sfârșitul primei săptămâni, temperaturile maxime vor scădea ușor, iar media acestora se va situa în jurul a 27 de grade. Ulterior, până la sfârșitul intervalului, variațiile maximelor termice vor fi nesemnificative, iar media regională nu va depăși 28 de grade.

Temperaturile minime vor crește până în data de 1 iulie spre o valoare medie de 21 de grade. Apoi, până la începutul celei de-a doua săptămâni, minimele termice vor avea tendința de scădere, spre o medie de 19 grade, valoare ce se va menține până la sfârșitul intervalului de anticipație.

Instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată în intervalul 2-5 iulie, când mai ales după-amiaza și seara, vor fi averse ce vor avea și caracter torențial. 

MUNTENIA

Valorile termice diurne vor fi în creștere până la mijlocul primei săptămâni, când vremea va deveni caniculară, cu medii ale maximelor de 34...35 de grade. Apoi, până în data de 3 iulie, temperaturile maxime vor marca o scădere, iar media acestora va ajunge la 28 de grade. În cea de-a doua jumătate a intervalului, maximele termice nu vor avea variații importante, tendința va fi de creștere ușoară, iar media acestora se va situa în jurul a 30 de grade. Media valorilor nocturne va crește spre 19...20 de grade până în data de 1 iulie. Apoi, până la începutul celei de-a doua săptămâni, minimele termice vor marca o scădere, spre medii în jurul a 17 grade, iar până la sfârșitul intervalului, variațiile vor fi nesemnificative.

Gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere după data de 1 iulie, dar mai ales în intervalul 1-4 iulie și în special în cursul după-amiezilor și al serilor se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial.

OLTENIA

Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a intervalului, cu medii ale maximelor în jurul a 30 de grade, chiar caniculară în jurul datei de 30 iunie, când media va urca până la 36 de grade. Media valorilor nocturne va crește spre 20 de grade până în data de 1 iulie, apoi, până la începutul celei de-a doua săptămâni, minimele termice vor marca o scădere, spre medii în jurul a 17 grade. Până la sfârșitul intervalului, variațiile termice nocturne vor fi nesemnificative, iar media regională va fi de 17...18 grade.

Gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere după data de 1 iulie și, mai ales în cursul după-amiezilor și al serilor, se vor semnala averse ce vor putea avea și caracter torențial.

LA MUNTE

Valorile termice diurne vor fi în creștere până la mijlocul primei săptămâni, când se vor înregistra maxime, în medie, de 24 de grade. Apoi, până în data de 3 iulie, temperaturile maxime vor marca o scădere, iar media acestora se va apropia de 16 grade. În cea de-a doua jumătate a intervalului, maximele termice nu vor avea variații importante, tendința va fi de creștere ușoară, iar media acestora se va situa în jurul a 19 grade. Media valorilor nocturne va crește spre 14...15 grade până în data de 1 iulie. Apoi, până la începutul celei de-a doua săptămâni, minimele termice vor marca o scădere, spre medii în jurul a 10 grade, iar până lasfârșitul intervalului, variațiile vor fi nesemnificative.

Pe tot parcursul intervalului, după-amiaza și seara vor fi manifestări specifice instabilității atmosferice, cu un grad mai pronunțat după data de 1 iulie, când probabilitatea pentru averse torențiale și cantități importante de apă va fi mai mare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel