Warren Buffett se debarasează de acțiunile General Motors și Procter & Gamble

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Dolari
Dolari
Berkshire Hathaway, compania fondată și condusă de renumitul investitor american Warren Buffett, a anunțat că a renunțat la  la participațiile la General Motors GM.N și Procter & Gamble. În același timp, a fost redusă participația la Amazon.com

În ultimele documente prezentate de Berkshire, compania controlată de Buffett nu mai apare cu nici o participație la GM și P&G, care, în iunie, se cifrau la 848 milioane de dolari și, respectiv, 48 de milioane de dolari în iunie. Participația la Amazon a fost redusă la 5%.

De asemenea, Berkshire pare să fi renunțat la o participație de 621 de milioane de dolari în Celanese, socialitate producătoare de materiale specializate. O nouă poziție a fost o participație de 8 milioane de dolari la Atlanta Braves Holdings, care controlează indirect echipa Major League Baseball și The Battery Atlanta. 

Potrivit documentelor oficiale, valoarea investițiilor care formează cea mai mare parte a portofoliului de acțiuni controlate de Berkshire s-a ridicat la 318,6 miliarde de dolari la 30 septembrie.

Berkshire a vândut acțiuni în valoare de 7 miliarde de dolari, inclusiv o parte din marea sa investiție în Chevron, iar în trimestrul al III-lea a cumpărat acțiuni în valoare de numai 1,7 miliarde de dolari. În primele două luni ale acestui an, Berkshire a vândut cu 23,6 miliarde de dolari mai multe acțiuni decât a cumpărat.

Vânzările nete au contribuit creșterea volumului de numerar, care a atins un nivel record, aproape egal cu participația deținută de Berkshire la Apple, respectiv de  156,8 miliarde de dolari.

În vârstă de 93 de ani, Buffett conduce Berkshire de la înființare, din 1965. Conglomeratul său deține, de asemenea, zeci de companii, printre care asigurătorul auto Geico, căile ferate BNSF, companii de energie și industriale și mărci de consum precum Benjamin Moore, Dairy Queen, Duracell, Fruit of the Loom și See's Candy. Mișcările sale pe bursă sunt foarte atent urmărită de jucătorii din piață, ele fiind privite ca un indiciu. 

Citește și Warren Buffett are prea mult cash. Nu mai știe în ce să investească

Citește și Nouă donație uriașă a lui Warren Buffett

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel