ANAF, cu ochii pe Onlyfans. Se intenţionează impozitarea veniturilor obţinute acolo

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Mesaje false
Mesaje false
Cea mai mare diferenţă descoperită în septembrie între veniturile declarate de un contribuabil şi cele estimate de ANAF la persoane fizice se ridică la 3,6 milioane lei, acesta având de plătit statului impozite de peste o jumătate de milion de lei, a anunţat, marţi, preşedintele instituţiei, Lucian Ovidiu Heiuş, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii.

Astfel, la verificarea persoanelor fizice, s-au constatat venituri suplimentare de 8,015 milioane de lei, ceea ce înseamnă creanţe fiscale de 2,081 milioane de lei.

Într-un top 3 oferit de şeful ANAF, pe locul 1 se află o persoană din Suceava, cu diferenţă între veniturile declarate şi cele estimate de 3,611 milioane de lei şi o creanţă de 577.819 lei. Pe locul 2 se află un contribuabil din Ilfov, cu venituri 1,481 milioane de lei, respectiv creanţe de 237.063 lei, iar pe locul 3 un contribuabil din Vâlcea, cu 1,212 milioane de lei şi creanţe de 194.037 lei.

De asemenea, preşedintele ANAF a adăugat că au fost iniţiate controale la 128 la influenceri. Până în prezent, acestea s-au soldat cu 58 de decizii de impunere, stabilindu-se venituri suplimentare de peste 6,5 milioane de lei.

Inspectorii ANAF au stabilit decizii de impunere la persoanele care au conturi pe platforma onlyfans.com. 

Cât costă maşinile şi terenurile Elenei Udrea, scoase la vânzare de ANAF

ANAF vinde 6 terenuri ale Elenei Udrea, pentru a recupera prejudiciul din dosarul Gala Bute.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitaţie şase terenuri şi un punct de acces, precum şi două autoturisme ale Elenei Udrea, pentru a recupera prejudiciul din dosarul penal Gala Bute, a declarat, marţi, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Ovidiu Heiuş.

"ANAF a scos la licitaţie şase terenuri ale doamnei Elena Udrea pentru a recupera prejudiciul din dosarul penal Gala Bute. Valoarea acestor terenuri este de 3,296 milioane de lei. Toate amănuntele legate de această licitaţie le găsiţi pe site-ul ANAF-ului. La fel, sunt scoase şi două autoturisme aparţinând tot debitoarei", a spus Heiuş, la o întâlnire cu jurnaliştii.

Potrivit şefului ANAF, prejudiciul total este de 8,117 milioane de lei, adus Autorităţii Naţionale de Turism.

Preţul de pornire pentru cele şase terenuri, în cadrul licitaţiei, este de 3,296 milioane de lei, fără TVA. Licitaţia va avea loc pe 27 octombrie. Cele şase terenuri sunt situate în zona Străuleşti.

Pe lângă acestea, mai sunt scoase la vânzare două autoturisme: un Fiat 500 la preţul de pornire de 35.368 de lei şi un Mercedes-Benz la preţul de pornire de 37.971 de lei. Licitaţia este programată pe 8 noiembrie.

Heiuş a menţionat că ANAF a pus sechestru şi pe nişte terenuri în localitatea Nana, care urmează să fie valorificate, dar şi pe 50% din acţiunile Eurohotels, deţinute de Udrea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Harta Europei. Foto: Freepik.com
BVB
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz
Contor gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Salariu / Foto: pexels.com
Curier. Foto: pexels.com
Șantier / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com
Paris. Foto: Mihai Ciobanu
Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Taxe și impozite mult mai mari pe proprietăți din anul 2026
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Traficul online al publicațiilor, afectat de Google
License: e131835bd28ca2c06930711faee9ceb69b

Rolul RMN-ului în monitorizarea afecțiunilor cronice

Afecțiunile pe termen lung schimbă multe lucruri în...

Centrala nucleara. Foto: Pexels.com

Polonia începe lucrările la prima sa centrală nucleară

Polonia va demara lucrările la prima sa centrală...

Leonardo Badea, prim-viceguvernator BNR
Sediul ANRE
Friedrich Merz, Keir Starmer, Volodimir Zelenski și Emmanuel Macron
Stradă din Oslo / Foto: Unsplash
Energie / Foto: Freepik
Reddit / sursa foto: Flickr.com

Reddit introduce noi măsuri pentru siguranța minorilor

Reddit a lansat global noi funcții de protecție pentru...

Incendiu de pădure în Bulgaria / Foto: Protecția Civilă a UE
Donald Trump și Jensen Huang, CEO Nvidia / Foto: Casa Albă
ANAF. Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Aur. Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Freepik.com
O familie se uită la o mașină expusă într-un showroom / Foto: Freepik
Schimb valutar / Foto: Freepik

pixel