Angela Merkel. Schimbare de tactică în lupta cu pandemia

Autor: Antonio Grigore
Data publicării:
Ce se întâmplă în Germania. Angela Merkel a făcut ANUNȚUL
Ce se întâmplă în Germania. Angela Merkel a făcut ANUNȚUL
Germania se pregăteşte să relaxeze foarte prudent restricţiile impuse din cauza pandemiei COVID-19 şi să redeschidă unele centre comerciale, dar mizând în acelaşi timp pe milioane de teste pentru a evita un al treilea val de infectări

Cancelarul Angela Merkel, partizană a unei linii dure în gestionarea pandemiei, a recunoscut că populaţia doreşte ''intens'' o revenire la o viaţă cât mai normală.

Prin urmare, şefa guvernului federal le va propune miercuri liderilor landurilor germane să atenueze limitarea contactelor sociale. ''Ieşim dintr-o lungă perioadă de închidere şi trebuie să avansăm acum pas cu pas'', a spus Cancelarul.

Astfel, conform unui proiect aşteptat să fie adoptat miercuri, începând de lunea viitoare vor fi posibile întâlnirile între membrii a ''două cămine'', dar fără a depăşi numărul total de cinci persoane, exclusiv copiii cu vârste sub 14 ani. Conform restricţiilor încă în vigoare, contactele persoanelor dintr-un cămin trebuie să se limiteze la o singură persoană din exterior. Saloanele de înfrumuseţare ar urma de asemenea să fie redeschise, tot de lunea viitoare.

Citește și: ATS. Drona de la Boeing, concepută să decidă și singură (Foto/Video)

În ultimele săptămâni Germania a autorizat progresiv, şi cu multe precauţii, redeschiderea şcolilor după ce acestea au fost închise două luni, în pofida temerilor provocate de răspândirea variantelor britanică şi sud-africană ale coronavirusului, relatează Agerpres.

Pe de altă parte, guvernul de la Berlin are în vedere ca strategia de relaxare să se baze pe efectuarea masivă de teste antigen. Distribuirea ''în mari cantităţi'' a acestor teste rapide, aşteptate curând în farmacii, ar trebui ''să permită în lunile următoare o influenţă pozitivă asupra evoluţiei pandemiei'', se mai arată în documentul cu deciziile aşteptate să fie anunţate miercuri. Obiectivul este ca până la începutul lunii aprilie toată populaţia germană să poată fi testată regulat şi gratuit.

Întregul personal al şcolilor şi grădiniţelor germane, precum şi elevii, vor avea acces săptămânal la teste antigen, la fel cum procedează alte ţări.

Companiile vor trebui de asemenea să-şi aducă o contribuţie şi să-şi testeze salariaţii care vin la serviciu.

În acest timp, campania de vaccinare, un alt pilon al strategiei de relaxare treptată a restricţiilor, avansează greu. În total 4.234.952 de persoane au primit cel puţin prima doză de vaccin (circa 5,1% din populaţia Germaniei) şi, din acestea, 2.159.412 au primit şi rapelul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Blocul unde are loc incendiul
Militari / Foto: Ministerul Apărării din Germania
Semnare contract. Foto: Pexels.com
Gaze cu efect de seră / Foto: Freepik
S&P Global

S&P retrogradează Franța la A+ pe fondul riscurilor fiscale

S&P Global Ratings a tăiat, printr-o acțiune...

Blocul din Rahova unde a avut explozia din cauza unei acumulări de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Licitație ANAF pentru lucruri confiscate
Panou fotovoltaic
Rafael Mariano Grossi, directorul general AIEA, la centrala nucleară de la Zaporojie / Foto: AIEA

AIEA: Reparații în desfășurare la centrala ocupată Zaporojie

Lucrările de reparație pentru reluarea alimentării cu...

ArcelorMittal
Banca Naționala a României
Electrovalvă montată pe o țeavă de gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Companii din energie, amendate. Foto: Ron Lach - Pexels
Blocul din cartierul bucureștean Rahova, distru de o explozie provocată de o acumulare de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Bani și aur
Rezultate pozitive pentru Euroins România
Adrian Nica, șeful ANAF
Contabili / Foto: Freepik

Aurul urcă, încrederea scade – explicația lui Mircea Coșea

Când piețele încep să nu mai aibă încredere în monede,...

Rovinietă
Vot în Parlamentul European
Freepik.com
Cseke Attila
Foto arhiva: Reuters
Flacără la aragaz / Foto: Freepik

Producţia de gaze a României scade, importurile explodează

Producția internă de gaze naturale a scăzut, iar...

ANAF / Foto: DCBusiness

Un nou trend ANAF: decizii de impunere cu sume estimate

Contribuabilii, în multe cazuri, întârzie cu depunerea...

Cladire de birouri. Foto: Pexels.com
Parcare. Foto: Freepik.com

pixel