Proiectul Ro-HydroHub. Câciu: ”Este un model care trebuie perpetuat”
La Palatul Victoria, a fost...
La ultima publicare a “listei ruşinii”, 11.131 persoane fizice datorau statului român circa 14 miliarde de lei. În general, datoriile înregistrate provin din obligaţii restante la bugetul de stat, la bugetul asigurărilor sociale de stat, la bugetul asigurărilor pentru şomaj şi la cel al asigurărilor de sănătate. Cu alte cuvinte, persoane care au cumulate datorii din impozitul pe venit, pensii, şomaj şi sănătate. De precizat că, lista publicată de ANAF priveşte doar datoriile persoanelor fizice care sunt mai mari de 15.000 de lei, cumulate în ultimii cinci ani. Datele ANAF arată încă că, există alte căteva zeci de mii de români care au datorii sub acest plafon şi care sunt vizaţi de noua legislaţie privind amnistia fiscală.
În ceea ce priveşte companiile, în lista neagră figurează doar primele 500 de societăţi, ale căror datorii cumulate sunt de 13,3 miliarde de lei. Pentru cele mai multe dintre acestea, ANAF nu poate iniţia sau continua măsurile de executare silită, folosite în astfel de cazuri, deoarece se află sub incidenţa unor legi speciale, se arată într-un document al Ministerului Finanţelor. Şi în acest caz, există alte câteva zeci de mii de companii mai mici cu datorii de la care statul speră să recupereze sume importante
Cum se va face amnistia
Pe lângă ştergerea majorărilor şi penalităţilor, statul are în vedere acordarea unui discount de cel puţin 10% celor care plătesc până la finele acestui an. “Vom pune ca termen legal, ca să fie coerenţă în piaţă, martie 2019, termen de plată, ca şi la cei care sunt pe anul acesta cu veniturile estimate pentru 2018. Dar, dacă respectivii plătesc până la final de decembrie, atunci vom propune un discount zic eu substanţial, mai mult de cinci la sută, minimum 10 la sută, pentru că statul n-a avut acel rol activ, el n-a informat contribuabilul când trebuia să-l informeze. Şi atunci, dacă tot vii cu o astfel de centralizare, ca să avem momentul zero, trebuie să vii şi cu un stimul consistent pentru ca oamenii să-şi plătească”, a explicat ministrul Teodorovici. Pentru ceilalalţi care decid să plătească în termenul stabilit nu vor fi acordate niciun fel de reduceri.
“Îmi doresc foarte tare ca 2018 să fie anul în care efectiv curăţăm, stabilim, clarificăm, pentru ca 2019 să fie un an în care să începem şi în zona privată curăţenia, şi în zona de contribuabil, să ştie omul ce a avut de plătit, să nu stea să se gândească:oare ce o veni de la ANAF? Acum vine vreo decizie de impunere de mă lasă mască. Oamenii să ştie foarte clar: atât am de plătit. Foarte bine. Statul îmi dă un discount dacă plătesc până în decembrie, un alt discount, poate, dacă plătesc până în martie anul viitor. Pentru că statul n-a respectat legea, n-a avut rol active” a explicat Teodorovici.
Pentru datoriile aferente anului 2017, termenul de plată este 30 martie 2019, obligaţiile fiscale – CAS, CASS şi impozit pe venit. Dacă plătesc până în decembrie 2018, au o reducere de 5% la aceste obligaţii
Ministerul Finanţelor vrea însă să ofere facilităţi şi pentru cei care nu au datorii. „Trebuie să găsim, anul viitor, o facilitate”, a subliniat ministrul Finanţelor, dar fără să descrie mecanismul. Acesta va fi inclus în proiectul de act normative atât de aşteptat.
În urmă cu 3 ani, Guvernul a scutit şi persoanele fizice, pe lângă firme, de la plata penalităţilor stabilite pentru întârzierea la achitarea datoriilor către bugetul de stat, precum cele provenite din închirierea unor imobile sau din drepturi de autor, şi a renunţat şi la o parte din dobânzile aplicate. Potrivit proiectului de ordonanţă de urgenţă companiile care înregistrau la 30 septembrie 2015 datorii la bugetul de stat urmau să fie scutite de penalităţile de întârziere aferente dacă achitau până la 31 martie 2016 obligaţiile principale de plată, iar până la 30 iunie dobânzile aferente. Astfel, penalităţile de întârziere aplicate pentru datoriile înregistrate urmau să fie anulate dacă firmele îndeplinesc o serie de condiţii, printre care stingerea, până la termenul de plată prevăzut de Codul de procedură fiscală, a eventualelor dobânzi calculate până la data achitării obligaţiilor de plată principale.
Ce spun specialiştii
Analistul financiar Ionel Blănculescu susţine că, dacă se va opta pentru o procedura de restructurare financiară, similară celei de reorganizare, din cadrul procedurii insolvenţei, este cu totul altceva faţă de conceptul de amnistie. “Optez pentru restructurarea financiară a debitelor, care va fi condiţionată de un cumul de factori, ce vor elimina riscul hazardului moral şi va statua rolul constructiv al statului român, în situaţii complicate şi complexe, pentru diverse categorii de persoane fizice si juridice”
Blănculescu spune că, amnistia s-ar putea face în scopul repatrierii imenselor sume de bani transferate în ultimii 28 de ani peste frontierele României, obţinute din evaziune fiscală, în special, pentru altele este discutabil, condiţionată de plata către bugetul de stat a unei părţi, de regulă 5-7% din total, altfel nu devine atractiva existenţa unei asemenea oportunităţi.
“Reamintesc că în Italia, în perioada 15 sept 2009 - 15 aprilie 2010, cât a fost în vigoare perioada de aministie, vizând repatrierea şi regularizarea capitalurilor plasate prin evaziune fiscala în afara ţării, a 3-a etapa de amnistie în istoria ţării, au fost repatriati 104,5 miliarde euro, ajungând la bugetul de stat aproximativ 5,6 miliarde euro, iar suma repatriată, de peste 100 de miliarde euro, în consumul intern. Au fost la acel moment iertate aproximativ 105.000 persoane fizice şi juridice de punerea sub acuzarea de evaziune fiscala, garantându-se şi păstrarea secretului asupra identităţii lor”,a exemplificat Ionel Blănculescu.
În Italia această măsură de amnistie fiscală, denumită “scutul fiscal”, a fost considerata extrem de controversată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
La Palatul Victoria, a fost...
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
Florian Lixandru, candidatul...
La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...
Activitatea RAR este blocată...
Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...
Decizia adoptată în ședința de...
Documentul a fost parafat la Budapesta de Zsolt Hernadi,...
Trenul nou a fost anulat joi...
În şedinţa de joi a...
Legile gravitației par să se...
Evenimentul va avea loc, cel mai probabil, în primele...
MF sprijină autoritățile locale...
Potrivit celui mai recent...
La data de 19 noiembrie 2024,...
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...
O nouă inițiativă legislativă promite să revoluționeze...
Scădere uşoară a vânzărilor de autoturisme Dacia în...
Proiect de OUG pentru...