Construcțiile în România, cea mai accentuată scădere din UE

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Șantier / Foto: Freepik
Șantier / Foto: Freepik
Lucrările de construcţii au scăzut cu 1% în Uniunea Europeană şi au crescut cu 0,5% în zona euro în ianuarie 2024, comparativ cu luna precedentă, când se înregistrase un avans de 1,3% în UE şi de 0,5% în zona euro, arată datele publicate miercuri de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cele mai mari scăderi ale lucrărilor de construcţii în ianuarie, comparativ cu luna precedentă, au fost în România (minus 34,3%), Polonia (minus 16,5%) şi Ţările de Jos (minus 9,9%), cel mai semnificativ avans fiind în Ungaria (10,2%), Germania (2,7%) şi Suedia (2,4%).

Datele Eurostat arată că în ianuarie 2024, comparativ cu perioada similară din 2023, lucrările de construcţii au crescut cu 0,8% în zona euro şi cu 0,1% în Uniunea Europeană.

Cele mai mari creşteri anuale ale lucrărilor de construcţii în ianuarie a.c. au fost în Ungaria (17,1%), Spania (15,1%) şi Portugalia (3,9%), cele mai semnificative scăderi fiind în Ţările de Jos (minus 15,7%), România (minus 14,7%) şi Slovacia (minus 12,8%).

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), în România volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, ca serie brută, cu 77% în luna ianuarie a acestui an, faţă de luna precedentă, şi cu 14,7% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Scăderea consemnată în ianuarie 2024, faţă de decembrie 2023, a fost generată de lucrările de construcţii noi şi lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-77% fiecare) şi la lucrările de reparaţii capitale (-76,7%). Pe obiecte de construcţii, au avut loc scăderi în cazul lucrărilor de construcţii inginereşti (-79,6%), clădirilor rezidenţiale (-77,9%) şi clădirilor nerezidenţiale (-70,8%).

De asemenea, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii s-a diminuat cu 34,2%, în perioada menţionată, scădere evidenţiată la lucrările de construcţii noi (-40,8%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-17,7%) şi la lucrările de reparaţii capitale (-9,7%), mai arată datele INS.

Comparativ cu ianuarie 2023, volumul lucrărilor de construcţii pe serie brută a scăzut, pe total, cu 14,7% în prima lună din acest an. Pe elemente de structură, scăderi s-au înregistrat la lucrările de construcţii noi (-20,7%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-1,9%). În schimb, lucrările de reparaţii capitale au crescut cu 4,3%.

Datele statistice arată că pe serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, pe total, cu 15% în ianuarie 2024 faţă de ianuarie 2023. Pe elemente de structură, lucrările de construcţii noi au scăzut cu 20,7%. Creşteri s-au evidenţiat la lucrările de reparaţii capitale (+4,6%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+1,5%). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video

Trump retrage sute de agenți ICE din Minnesota

Administrația președintelui Donald Trump reduce...

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik

pixel