Coronavirus. Norme sanitare. ALTFEL DE REGULI în școlile franceze

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Distanța socială se reduce
Distanța socială se reduce
Autoritățile franceze de resort lucrează la noile norme sanitare ce vor fi aplicate în școli odată cu începerea noului an de învățământ. Astfel, se dorește ca, de la toamnă, profesorii să nu mai poarte mască de protecție la oră, iar distanța dintre elevi să se reducă la un metru lateral între fiecare copil. 

”În școlile primarii sau în licee, nu mai trebuie respectată decât ”o distanță de un metru lateral între fiecare elev” și numai în spații închise. ”Măsura nu se aplică în spații exterioare între elevii care fac parte din aceeași clasă sau același grup, inclusiv pentru activități sportive”, se arată în proiectul la care lucrează experții francezi și citat de BFMtv. 

”Prin urmare, este încurajată organizarea orelor în aer liber”, se precizează în textul elaborat la ministerul francez al Educației. În schimb, la licee, ”distanța minimală de un metru trebuie respectată între fiecare persoană, elev sau profesor, în interior, dar și în exterior. 

În ceea ce privește masca de protecție, ea nu va mai fi obligatorie pentru profesori, cu condiția respectării distanței de un metru față de fiecare elev. În afara orelor de clasă, rămân normele valabile pentru toți cetățenii, adică masca pe chip în locuri publice, vezi magazine, mijloace de transport etc. 

Citește și Coeficienți de salarizare. Mai multe salarii minime și mai mari

Pe de altă parte, elevii nu vor putea intra și ieși din școală, din clasă, nu se vor putea așeza în bănci și nu vor putea folosi spațiile colective decât după ce totul a fost curățat și dezinfectat. ”Zilnic, la interval de cel mult 12 ore trebuie făcută curățenie, trebuie dezinfectate obiectele cele mai folosite, precum mânerele ușilor, cărțile, instrumentele școlare”, se mai precizează în proiect.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Freepik.com
Bursa de la București / FOTO: Facebook
AI. Freepik.com
Imagine din timpul protestelor angajaților MIPE pe tema tăierii sporurilor
Freepik.com
Freepik.com
Plată online / Foto: Freepik
Mașină veche, o rablă / FOTO: Facebook AFM

Programul Rabla, modificat. Câţi bani veţi primi

Ghidul Rabla Auto a intrat în dezbatere publică....

Legea mirosului. freepik.com
Freepik.com
Factură energie electrică
Donald Trump / Foto: Casa Albă / Daniel Torok
foto: pexels.com
Aur vs argint. Freepik.com
Foto: Facebook Hidroelectrica

Schimbări majore în facturile Hidroelectrica

Hidroelectrica transmite clarificări referitoare la cota...

Conductă de transport
Contabili / Foto: Freepik
Întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin în Alaska

Ce vrea Putin în schimbul unui acord de pace în Ucraina

Putin cere cedarea Donbasului și renunțarea Ucrainei la...

TVA
Birou. Foto: Freepik.com
Nunta. Freepik.com
Contabili

pixel