Cu „satphone”, cursa spațială este lansată în universul telefoniei mobile

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Vorbind la telefon chiar de oriunde / FOTO: Freepik
Vorbind la telefon chiar de oriunde / FOTO: Freepik
Pe o piață a telefoniei mobilă în căutare de noi frontiere, producătorii se îndreaptă către spațiu odată cu dezvoltarea funcționalității „satphone” (telefonie prin satelit).

O dezvoltare devenită posibilă grație în special creșterii conectivității spațiale, sub impulsul unor jucători de seamă, precum Starlink al miliardarului american Elon Musk.

În umbra giganților din acest sector de activitate, de la Samsung și Xiaomi, la Honor, toți obsedați de perspectivele inteligenței artificiale, întreprinderea de telecomunicații prin satelit Thuraya, din Emiratele Arabe Unite, a pătruns pe o nișă unică. Această intruziune a avut loc la târgul mondial de telefonie mobilă de la Barcelona, unde compania a prezentat publicului un „smartphone universal”, ce propune o conectivitate „celulară și prin satelit”, la un preț „accesibil”, dar nedezvăluit.

Denumit Skyphone, dispozitivul, programat pentru lansare în trimestrul trei al acestui an, oferă posibilitatea de a efectua apeluri și de a trimite mesaje prin satelit în peste 150 de țări datorită unui parteneriat de roaming cu peste 370 de operatori, în timp ce telefoanele satelitare tradiționale sunt foarte scumpe și greu de manevrat.

"Utilizatorii nu vor să treacă mereu de la un telefonul prin satelit la telefonul lor 'normal'. Ei vor să folosească un singur telefon pe care pot accesa  WhatsApp sau reţelele sociale chiar chiar și atunci când, plecați fiind în vacanță, ajung în zone fără acoperire de telefonie mobilă”, a explicat Sulaiman Al Ali, director general al Thuraya, care are sateliți proprii care acoperă Orientul Mijlociu, Africa și Europa.

Doar Huawei cu Mate 60 Pro, disponibil doar în China, oferă un serviciu similar pe piața de larg consum. Dacă Apple a fost un pionier printre marii fabricanți prin integrarea posibilității de a trimite un SOS prin satelit de pe iPhone-ul său 14, producătorii de smartphone-uri care operează cu sistemul de operare Android (Google) nu au ajuns încă acolo.

Compania americană Qualcomm, care urma să-și echipeze modelele cu cipuri adecvate, a anunțat la sfârșitul lunii decembrie că a încheiat parteneriatul cu compania de comunicații prin satelit Iridium. Dar se așteaptă ca alte companii să urmeze tendința „satphone”. Potrivit Deloitte, peste 200 de milioane de smartphone-uri care se pot conecta la servicii prin satelit vor fi vândute în 2024.

„Este util să aveți un smartphone care poate trimite un text preconfigurat în caz de urgență, dar un smartphone care poate trimite mesaje în timp real și poate efectua apeluri vocale ar fi și mai util și ar conduce la adoptarea acestui serviciu”, a apreciat Duncan Stewart, director de cercetare în domeniul tehnologiilor, media și telecomunicații la Deloitte.

Boom-ul internetului spațial

Această evoluție în plină ascensiune a „satphone” vine în contextul în care internetul spațial este stimulat de dezvoltarea conectivității de mare viteză pe orbită joasă, menită să deservească regiuni izolate și greu accesibile fără a trece prin infrastructura terestră ( rețele de cablu, fibră optică sau antene mobile).

Pe această piață estimată la 16 miliarde de dolari până în 2030, giganții au lansat deja manevre de amploare, precum fuziunea dintre operatorii Eutelsat și OneWeb, constelația Amazon sau chiar magistralul Starlink. Compania condusă de Elon Musk, care a luat un avans devenind unul dintre cei mai importanți furnizori de internet prin satelit din lume, cu peste două milioane de clienți, a încheiat, de exemplu, un parteneriat cu operatorul german T-Mobile pentru a realiza teste de telefonie satelitară în Statele Unite.

„Între operatorul de satelit, operatorul de telecomunicații și producător, va exista un joc de alianțe”, prezice Thomas Husson. Mai ales că „dacă smartphone-urile se pot conecta la sateliți folosind standardele, protocoalele și tehnologiile existente 5G, probabil că vor fi folosite mai mult”, adaugă Duncan Stewart.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Date ROBOR

A crescut ROBOR. Veste proastă pentru cei care au credite

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik

AFM. Încep înscrierile în programul Rabla pentru Tractoare

Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...

Palatul CEC
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels
Ruble
Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
SUA-China / FOTO: Freepik
Banca Naţională a României
Wall Street
Bună dimineața!
Tehnologie avansată / FOTO: Freepik

Suedezii propun asistentul virtual cu ”mii de fețe”

La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...

Centrala Iernut a Romgaz / Foto: Romgaz
Marcel Ciolacu

Guvernul prelungește plafonarea prețului la energie

Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...

Cu mâna întinsă / FOTO: Wikipedia
Copil
Lucrător din industria petrolieră / FOTO: Freepik

Grupul MOL a semnat o înţelegere cu Kazmunaygas

Documentul a fost parafat la Budapesta de Zsolt Hernadi,...

Trenul nou a rămas în gară
Industrie. Foto: Pexels.com
Nvidia / FOTO: Freepik
LM 400 / FOTO: Flichr

Lockheed Martin lansează un nou vehicul spațial

Evenimentul va avea loc, cel mai probabil, în primele...

Marcel Boloș / Foto: Inquam Photos / George Călin
Dolari / sursa foto: Freepik.com
Dumitru Nancu
Dumitru Nancu
Tineri / Foto: Freepik

pixel