Cuba: Îngerii păzitori ai locuințelor abandonate de cei plecați din țară

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Havana / FOTO: Wikipedia
Havana / FOTO: Wikipedia
Deschide ferestrele, dă cu mătura, șterge prajul, udă plantele: pe fondul emigrației masive care afectează Cuba de trei ani, mulți locuitori ai insulei au devenit un fel de îngeri păzitori ai caselor părăsite de rude, prieteni sau vecini.

De câteva ori pe săptămână, dimineața sau spre seară, Alfredo Garcia, în vârstă de 58 de ani, se ocupă de apartamentul lăsat în grijă de vecina care s-a mutat în Spania în urmă cu șase luni împreună cu familia. Nu, nici lacătele, nici încuietorile cele mai sofisticate nu-i pot ține departe pe eventualii hoți. În schimb, câteva lumini aprinse, o fereastră deschisă în timpul zilei pot crea senzația că locuința nu este goală. 

Iar Alfredo își îndeplinește misiunea cu conștiinciozitate, traversând zilnic strada spre imobilul situat într-o zonă destul de înstărită din vestul capitalei cubaneze. Din cele patru apartamente ale clădirii doar două mai sunt ocupate. În jur și alți vecini au plecat.

„Sunt singurul care a rămas, toți prietenii mei din acest bloc au emigrat”, spune Alfredo, precizând, pentru AFP, că locuiește în acest cartier de când era mic. 

Plătește inclusiv facturi

Teama de a pune în pericol proprietățile de care se ocupă a determinat-o pe o pensionară din Havana, în vârstă de 72 de ani, să-i roage pe jurnaliștii francezi să nu-i divulge numele. Ea spune că are grijă de apartamentele fratelui ei, ale cumnatei și vărului acestei, toți trei fiind acum în Statele Unite. Au plecat pentru doi ani, dar cu siguranță vor rămâne mai mult timp. Se mai duce și în locuința fiicei sale, stabilită deja de șapte ani în Spania. 

„Le deschid și stau câte două-trei zile în fiecare apartament. De câteva ori pe lună fac treaba asta. În plus, plătesc la toți facturile, astfel încât lumea să creadă că totul este în regulă și că cineva este mereu acasă”, a explicat septuagenara care locuiește în estul Havanei

Criza economică profundă care a lovit insula comunistă timp de patru ani, cu întreruperi de curent, penurie de alimente, combustibil și medicamente, a provocat un val de emigrare fără precedent de la Revoluția Castro din 1959.

Cuba, care înainte de pandemie număra 11,1 milioane de locuitori, are acum mai puțin de 10 milioane, potrivit autorităților, care nu au mai organizat un recensământ din 2012. Între ianuarie 2022 și august 2024, peste 700.000 de cubanezi au emigrat în Statele Unite, la care se adaugă cei foarte mulți care aleg America Latină și Europa. Pentru ultimii nu există cifre oficiale.

Aproape cadou

Această situație a aruncat în depresie tânăra piață imobiliară din Cuba, apărută în 2011, după ce rezidenților li s-a dat dreptul să cumpere sau să vândă locuințe. Anterior, puteau doar să le schimbe. Scurtul dezgheț dintre Havana și Washington sub mandatul președintelui democrat Barack Obama (2009-2017) a dat apoi un impuls sectorului, în special prin investiții imobiliare în turism.

„Criza multisistemică și valul migrator au făcut ca piața imobiliară să se prăbușească”, scrie Emilio Morales, economist cubanez cu sediul la Miami, într-un articol al firmei de consultanță Havana Consulting Group.

Raidel Gonzalez, un șofer în vârstă de 34 de ani, visează și el să emigreze. „Vreau să merg cu familia” în Mexic, a spus el, contactat telefonic de AFP printr-un anunț postat pe o pagină de Facebook dedicată tranzacțiilor imobiliare.

Nu lipsește nimic, nici măcar prosoape

Și-a scos la vânzare casa cu cinci camere în urmă cu șapte luni și a fost deja nevoit să scadă prețul de vânzare cu 10.000 de dolari. „Problema este că oamenii sunt dispuși să-și dea casele pe nimic, cerând sume care le acoperă cheltuielile de drum”, spune o altă proprietară care își vinde apartamentul din cartierul muncitoresc Cerro.

Unele reclame sunt deosebit de explicite: „Casă de vânzare. Nu îi lipsește nimic”, „De îndată ce l-ai cumpărat, te muți”, se poate citi în anunțurile celor care lasă în locuințe mobilă, electrocasnice, veselă, ba chiar haine, lenjerii de pat și prosoape. 

În încercarea de a menține o legătură cu numărul tot mai mare de cubanezi care trăiesc în străinătate, Cuba a adoptat o lege care le garantează că rămân proprietarii caselor lor, indiferent de durata șederii în afara țării. Până atunci, își pierdeau dreptul de proprietate dacă locuiau peste hotare mai mult de doi ani fără să revină pe insulă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursa de pe Wall Street / FOTO: Freepik
Declaratia 100
Foto:Freepik.com
Strângere de mână / FOTO: Freepik
Foto: Pexels.com
Notificare telefon

Eset, avertizare pentru cei care au cont pe Spotify

Conturile Spotify reprezintă active digitale valoroase...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Papa Francisc

Papa Francisc a murit

A încetat din viaţă Papa Francisc.

Foto: Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

Scădere uşoară a numărului de firme dizolvate

Numărul firmelor dizolvate, în scădere cu 8,73% în...

Foto: Freepik.com
Sondă / FOTO: Freepik

Producţia de ţiţei a României scade, importurile cresc

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 7, 6% în...

Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sol

Ucraina rămâne fără gaze. Rezervele sunt pe sfârşite

Ucraina ar putea avea nevoie să importe până la 6,3...

Razboiul comercial SUA-China / Foto: Freepik
Nissan / FOTO: Unsplash
Foto: Freepik.com
Boeing 737 Max / FOTO: Unsplash
Protest masiv în New York împotriva lui Donald Trump și Elon Musk
Vânzător stradal într-o localitate din California / Foto: Dave Parker / Flickr
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Gândim alte planuri / FOTO: Freepik

Bancherii, obligați să-și pună mintea la contribuție

În noile condiții generate de războiul tarifelor,...

Bursa de la Tokyo / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr

Cine mai are încredere în dolar?

Indicele dolarului scade sub pragul de 100, în timp ce aliați tradiționali...

Mină de cupru

10 mega-mine care țin planeta în priză: cine dă cupru lumii?

Cererea globală de cupru explodează: investiții de peste...

Foto: Freepik.com

pixel