El a fost întrebat într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, dacă salariul minim pe economie ar putea să crească până la 3.000 de lei în 2026, după cum spunea ministrul Cristian Ghinea, miercuri, la prezentarea PNRR, şi în ce măsură a existat această discuţie cu partenerii europeni.
Bani pentru artiști. Indemnizația, prevăzută în OUG
"Da, aici lucrurile sunt mai simple. Comisia nu spune cât să crească şi unde să ajungă salariul minim. Comisia spune că trebuie să fie o formulă predictibilă şi transparentă, prin care oamenii ştiu exact cu cât creşte salariul minim în fiecare an. Este o estimare că va fi la 3.000 de lei în 2026, dar, repet, mult mai important este cum ajungem acolo, formula trebuie să fie transparentă, să nu o schimbăm în fiecare an şi asta este ceea ce avem în PNRR. (...) Vom avea o formulă transparentă pe care o negociem, ştiu că Ministerul Muncii deja are o discuţie cu sindicatele şi cu patronatele, este o negociere tripartită şi împreună vom agrea o formulă pe care, apoi, o vom aplica în fiecare an", a explicat Florin Cîţu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Oficiul Român pentru Drepturile...
Prețurile aurului și ale altor...
Guvernul este nevoit să decidă...
Gigantul auto Ford a...
Datoriile firmelor către stat au urcat la 77,8 miliarde...
România își schimbă strategia...
Sistemul de pensii private...
Spotify a raportat marţi un profit net de 2,212 miliarde...
Parlamentul European și-a...
Autoritățile centrale și...
Leul a câștigat teren marți, 10...
Asigurările voluntare de...
Prețurile carburanților din...
În timp ce fermierii din vestul...
Alphabet, compania-mamă a...
A fost lansată licitaţia...
Ediția din 2026 a conferinței Quo Vadis continuă...
Banca Națională a României își...