Germania și Franța vor buget separat pentru zona euro

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Miniştrii de finanţe din Franţa şi Germania au susţinut luni în faţa omologilor lor europeni ideea unui buget distinct pentru zona euro, în cadrul bugetului general al UE, relatează DPA şi AFP. Iniţiativa câştigă susţinători, dar Olanda rămâne sceptică. 

După reuniunea de la Bruxelles, ministrul francez Bruno Le Maire, s-a declarat "încrezător" în şansele unui acord politic asupra proiectului, în decembrie. Colegul său german, Olaf Scholz, a apreciat şi el că "se pare că vom avea succes" şi a adăugat că se aşteaptă la susţinere şi din partea unor state din afara zonei euro.

În schimb, ministrul olandez de finanţe, Wopke Hoekstra, s-a întrebat chiar înainte de şedinţă dacă "este în interesul Olandei? În interesul cetăţenilor?" şi a dat şi răspunsul: "Nu sunt convins".

Proiectul franco-german definitivat vinerea trecută urmăreşte reducerea diferenţelor între economiile celor 19 ţări care au adoptat moneda unică şi finanţarea comună a investiţiilor. Potrivit lui Hoekstra, "rămân numeroase întrebări". O sursă europenă citată de AFP susţine că unul dintre miniştrii participanţi a lăsat să se înţeleagă că refuzul Italiei de a-şi modifica proiectul de buget pe anul viitor conform recomandărilor Comisiei Europene complică negocierile. "Cum putem începe ceva nou, dacă o ţară decide să nu se prefacă măcar că respectă regulile existente?", a întrebat ministrul în cadrul discuţiilor, conform sursei confidenţiale a agenţiei.

Preşedintele eurogrupului (structură formată din cei 19 miniştri de finanţe din zona euro), portughezul Mario Centeno, a afirmat că luni s-au înregistrat "progrese satisfăcătoare" şi s-a declarat convins că la reuniunea din decembrie se va putea prezenta "ceva concret". Vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a apreciat contribuţia care "se reflectă în propuneri deja existente ale Comisiei". Comisarul european pentru economie, Piere Moscovici, a salutat la rândul său "un pas foarte important":

"Acum un an, nu puteam nici măcar să folosim termenii 'buget al zonei euro', iar acum, există o propunere franco-germană operaţională. Este un progres politic major", a spus luni Le Maire, care l-a invitat pe Hoekstra la Paris, săptămâna aceasta, pentru un dialog despre subiectul respectiv. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Teren agricol / Foto: Freepik
Să ierți pe cineva de datorii înseamnă să nedreptățești

Mii de români scapă de datorii. Cine e vizat

Mii de români scapă de datorii. Cine poate beneficia și...

drone - FOTO: Freepik@kjpargeter
Lapte praf / Foto: Freepik
Donald Trump - FOTO: Agerpres

Piața bursieră în SUA 2026. Început slab pentru Trump

S&P 500 a crescut, dar nu la fel de spectaculos ca...

Cod fiscal / Foto: Freepik
Donald Trump / Foto: Casa Albă
firme inchise - FOTO: Freepik@EyeEm
ANAF
Jensen Huang, CEO Nvidia

China deschide robinetul importurilor de cipuri Nvidia?

Autoritățile chineze au transmis celor mai mari companii...

Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
doicesti - FOTO: Bogdan Ivan@Facebook
Acordul UE-Mercosur nu poate intra în vigoare fără CJUE și Parlamentul European - FOTO: Freepik
Judecător / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Nicușor Dan - FOTO: Agerpres
Emmanuel Macron la Davos a purtat o pereche de ocherali de soare din cauza unei afecțiuni oculare / Foto: WEF / Flickr
UE. Foto: Freepik.com
consiliul pentru pace - FOTO: Agerpres
Chatgpt. Freepik.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Nicusor Dan - FOTO: Agerpres

Probleme tehnice la sistemul de achiziționare a rovinietei

Sistemul de achiziționare a rovinietei este blocat din...

STB București: Prețurile călătoriilor ar putea crește

Primăria Capitalei propune creșterea tarifelor pentru...

Ilie Bolojan / Foto: Facebook

Ilie Bolojan, despre acordul UE-Mercosur

Premierul Ilie Bolojan a explicat că decizia privind...

TikTok. Freepik.com
ilie bolojan - FOTO: Agerpres
Fabrica. Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro

pixel