România a obţinut revizuirea PNRR: Investiții critice salvate și noi finanțări obținute

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
România finalizează negocierile cu Comisia Europeană pentru revizuirea PNRR, anunţă MIPE.

În urma unui proces susținut de consultări tehnice și întâlniri la nivel înalt, negocierile privind revizuirea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) au fost finalizate, iar principalul rezultat este menținerea integrală a fondurilor nerambursabile și obținerea unor finanțări suplimentare destinate proiectelor aflate în implementare.

„Finalizarea negocierilor pentru revizuirea PNRR confirmă că România își menține angajamentele și capacitatea de a valorifica fiecare oportunitate de finanțare europeană. Am reușit să securizăm integral componenta de grant și să obținem finanțări suplimentare care vor susține proiecte critice în sănătate, infrastructură și energie. Acest rezultat este rodul unei munci intense și al unei colaborări strânse cu toate instituțiile implicate, pentru a proteja și consolida interesele României”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.

Necesitatea renegocierii PNRR a apărut în urma evaluărilor făcute de Comisia Europeană pe parcursul anului 2024. Reprezentanții europeni au semnalat întârzieri în implementarea unor investiții, iar unele dintre acestea au fost considerate cu risc major.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a intervenit, propunând înlocuirea proiectelor problematice cu altele mai sigure și ajustarea costurilor în raport cu inflația și evoluția pieței construcțiilor.

Procesul de renegociere nu a fost unul simplu. De la primele discuții purtate la Bruxelles, în cadrul reuniunii RRF Expert Group, până la întâlnirile tehnice trilaterale cu Comisia Europeană și ministerele de linie, echipa MIPE a susținut fiecare investiție cu analize și documente justificative. Discuțiile s-au intensificat la începutul lunii iulie, când, la București, a avut loc o rundă de consultări la nivel înalt, la care au participat și Ministerul Finanțelor, precum și Banca de Investiții și Dezvoltare.

În data de 15 iulie a.c., cu prilejul vizitei în România a directorului general al SG REFORM, Celine Gauer, România și-a cristalizat propunerile finale și și-a argumentat poziția în procesul de negociere al PNRR.

Acordul asupra formei finale a PNRR-ului a fost agreat în urma videoconferinței din data de 30 iulie între directorul general Gauer, ministrul Pîslaru și echipele tehnice.

 

Principalele rezultate obținute în urma negocierilor, finanțate din bani europeni:

  •  2,15 miliarde euro pentru autostrăzi: transferul pe grant a 5 loturi din Autostrada Moldovei A7 (secțiunea cuprinsă între Focșani și Pașcani), inclusiv o majorare a bugetului de 173 milioane euro;
  •  183,6 milioane euro pentru 1.200 ambulanțe în toată țara (investiție nouă, acceptată de Comisie);
  •  535 milioane euro pentru 8 spitale (Cluj, Craiova, Bistrița, Ilfov, Sibiu, București, Constanța, Târgu Mureș) (menținere finanțare);
  •  100 milioane euro pentru capitalizarea Băncii de Investiții și Dezvoltare (investiție nouă, acceptată de Comisie);
  •  1,66 miliarde euro pentru eficiență energetică pentru blocuri de locuințe și clădiri publice (transfer din componenta de împrumut în componenta de grant), contribuind astfel la reducerea deficitului bugetar și accelerarea fluxului de plăți, a implementării proiectelor etc.
  •  86 milioane euro pentru producția combinată de energie termică și energie electrică, bazată pe gaz, de înaltă eficiență în sectorul încălzirii centralizate în municipiile Arad și Constanța;
  •  400 milioane euro pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare;
  •  80 milioane euro pentru digitalizarea sistemului judiciar;
  •  30 milioane euro pentru realizarea Cadastrului Apelor, cu finanțare din grant;
  •  86,25 milioane euro pentru continuarea proiectului privind producția de hidrogen verde;
  •  14,8 milioane euro pentru păstrarea investiției de automatizare a proceselor din administrația publică (RPA);
  •  5 milioane euro pentru realizarea Registrului Național al Clădirilor.

România a reușit să securizeze alocarea integrală a grantului în valoare de 13,57 miliarde euro și o alocare totală pe componenta de împrumut de 8,01 miliarde euro. Forma revizuită a PNRR, rezultat al acestui efort comun, va fi transmisă oficial Comisiei Europene pentru finalizarea procesului de aprobare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
RCA
Contabilitate / Foto: Freepik
Mihail Hodorkovski la Kiev, în 2014
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Freepik.com
Petrol / FOTO: Freepik
Oameni pe strada / Foto: Freepik
Bani. Freepik.com
Fondul Monetar Internațional / Foto: Banca Mondială / Flickr

FMI taie drastic prognoza de creștere a economiei României

FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluția...

Guvern. Foto: Mihai Ciobanu
Schimb valutar / Foto: Unsplash

Curs BNR. Leul stabil iar aurul urcă la un nou maximum

Leul s-a menținut stabil marți, 14 octombrie, în fața...

Contor pentru energie electrică
Centrala de la Iernut / Foto: Romgaz
Alexandru Nazare
Scutere / Foto: Unspash

Te gândești să începi o afacere de închiriere scutere?

Mulți antreprenori sunt interesați de afaceri în care...

Alexandru Petrescu, șeful ASF
Apple a pierdut un proces major / Foto: Unsplash

Apple, investiţie în România

Energia care alimentează Apple: România devine parte din lanțul verde al...

Amazon
Bancnote, euro / Foto: Freepik
Fermieri într-o seră / Foto: Freepik
 Joel Mokyr, Philippe Aghion și Peter Howitt, laureații premiului Nobel pentru economie 2025
Mihai Daraban
Semne de circulație / Foto: Unsplash
Vodafone / Foto: Kārlis Dambrāns / Flickr
Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Mercedes Benz - Sebes
Barja. Foto: Freepik.com

pixel