Romii au prima lor televiziune, o investiție a unui român. De unde emite

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Romii au un post propriu TV care emite de la Budapesta
Romii au un post propriu TV care emite de la Budapesta
Kispest este unul dintre cele mai sărace cartiere din Budapesta. De acolo emite 'Dikh TV', primul canal al romilor creat în lume, acesta urmând să fie inclus în oferta de programe a celor trei principali operatori locali de televiziune , relatează vineri agenţia EFE.

Programul acestui post nu va cuprinde doar muzică, ci şi dezbateri, producţii proprii de ficţiune şi alte emisiuni.

Postul Dikh TV a apărut în peisajul media graţie investiţiei omului de afaceri român Radu Mora, care doreşte să creez un ''pod'' între romi şi restul populaţiei ungare. Pe lângă Radu Mora şi societatea sa, Tematic Media Group, un alt investitor în acest proiect este István Szilvási, director al Szilvási Gipsy Folk Band, o cunoscută trupă muzicală ungară.

Este ceea ce a relatat pentru agenţia EFE Elek Balogh, fondatorul canalului, care în anul 2015 a început prin transmiterea de emisiuni pe reţele de socializare precum Youtube şi Facebook, unde canalul are circa 300.000 de abonaţi. Deviza televiziunii este să informeze ''despre romi şi nu doar pentru romi'', adaugă interlocutorul.

Grupul ceh PPF, singurul pretendent la preluarea proprietarului PRO TV

El mai spune că motivaţia creării postului este legată de faptul că temele legate de romi sunt puţin abordate de mass-media, iar atunci când sunt abordate aceasta se face de obicei de o manieră negativă. ''Din acest motiv am considerat că este nevoie să se creeze o nouă platformă pentru prezentarea culturii noastre'', explică Elek Balogh, asigurând că acest canal nu este unul politic.

În Ungaria trăiesc între 500.000 şi 800.000 de etnici romi, adică între 5% şi 8% din populaţia acestei ţări.

Postul de televiziune are în prezent circa 20 de angajaţi, al căror obiectiv este să crească audienţa Dikh TV şi să facă un salt calitativ cu ajutorul camerelor de înaltă definiţie. Printre programele sale cele mai populare se remarcă telenovela ''Visul nostru'', difuzată din anul 2015. Alte emisiuni cuprind cursuri de limbă locală vorbită de romi, programe de gastronomie şi, desigur, muzică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Harta Europei. Foto: Freepik.com
BVB
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz
Contor gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Salariu / Foto: pexels.com
Curier. Foto: pexels.com
Șantier / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com
Paris. Foto: Mihai Ciobanu
Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Taxe și impozite mult mai mari pe proprietăți din anul 2026
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Traficul online al publicațiilor, afectat de Google
License: e131835bd28ca2c06930711faee9ceb69b

Rolul RMN-ului în monitorizarea afecțiunilor cronice

Afecțiunile pe termen lung schimbă multe lucruri în...

Centrala nucleara. Foto: Pexels.com

Polonia începe lucrările la prima sa centrală nucleară

Polonia va demara lucrările la prima sa centrală...

Leonardo Badea, prim-viceguvernator BNR
Sediul ANRE
Friedrich Merz, Keir Starmer, Volodimir Zelenski și Emmanuel Macron
Stradă din Oslo / Foto: Unsplash
Energie / Foto: Freepik
Reddit / sursa foto: Flickr.com

Reddit introduce noi măsuri pentru siguranța minorilor

Reddit a lansat global noi funcții de protecție pentru...

Incendiu de pădure în Bulgaria / Foto: Protecția Civilă a UE
Donald Trump și Jensen Huang, CEO Nvidia / Foto: Casa Albă
ANAF. Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Aur. Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Freepik.com
O familie se uită la o mașină expusă într-un showroom / Foto: Freepik
Schimb valutar / Foto: Freepik

pixel