Tratament anti-covid. Expert chinez: Este o abordare GREȘITĂ

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Se impune o abordare nouă
Se impune o abordare nouă
Profesorul chinez Cao Bin, adjunct al Centrului național de cercetări în domeniul afecțiunilor respiratorii, omul care conduce programul de testare a tratamentelor anti-covid a avertizat că nimeni nu trebuie să spere la remedii universale de luptă împotriva noului coronavirus.

”Auzim tot timpul despre ce rezultate miraculoase au avut unele sau altele dintre medicamentele folosite, în diferite configurații, în tratamentele aplicate bolnavilor de covid-19, dar, din păcate, nici la începutul răspândirii virusului, nici acum nu au existat și nu s-au găsit tablete minune”, a subliniat omul de știință chinez. 

”Pe durata pandemiei, când ne învăluie spaima de neajutorare pe măsură ce cazurile devin tot mai complexe, trebuie, în primul și primul rând să ne bazăm pe studii clinice, nu pe supoziții”, a adăugat Cao Bin, care, în timpul primei faze a pandemiei de covid-19 s-a aflat în orașul Wuhan, de unde a pornit totul, dând o mână de ajutor medicilor locali. 

Citește și Covid-19. România are primul test rapid autohton

Expertul consideră că, în loc ”să visăm la pilule miraculoase, așteptând apariția lor, ceea ce nu se va întâmpla, trebuie puse la punct strategii avansate de tratament pentru aproape fiecare caz”. Cao Bin explică faptul că folosirea unui singur protocol pentru mai mulți bolnavi poate ”antrena efecte secundare absolut nedorite, precum afecțiuni ale sistemului cardio-vascular, ale căror urmări vor rămâne pentru toată viața”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar

pixel