US Air Force a ales un start-up pentru noua revoluție aeronautică

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Aripă zburătoare
Aripă zburătoare
Forțele aeriene americane (US Air Force) au ales proiectul aripii zburătoare ca bază pentru viitorul său avion de alimentare multirol. În spatele acestui demers s-ar putea afla următoarea generație de avioane de linie pe distanțe lungi, cu fuselaj larg.

După ce a comandat 179 de avioane cisternă K-46A Pegasus de la Boeing, US Air Force au dat de înțeles ar putea achiziționa până la 160 de aparate suplimentare prin intermediul unei licitații. În aceste condiții a apărut, de altfel, alianța  Lockheed-Martin și Airbus Defence & Space  în jurul unei propuneri bazate pe A330 LMXT. Totuși, în ultimele luni, armata americană a aerului au evocat o schimbare de planuri. În martie, șeful de achiziții al US Air Force, Andrew Hunter, a declarat că scopul este de a elibera o marjă de manevră financiară, astfel încât să se facă trecrea la următoarea etapă, numită KC-Z, care vizează dezvoltarea unei avion-cisternă dintr-o nouă generație.

Scopul fiind acela de a dezvolta o "nouă familie" de avioane-cisternă, cu funcționalități suplimentare (război electronic, realimentare în zbor a dronelor, comandă și control etc.), fiind în același timp capabile să opereze în medii degradate și contestate. 

"Abordarea tradițională de a transforma o aeronavă comercială, precum un DC-10 sau B-767, într-un avion-cisternă sau de transport marfă [...] nu va mai satisface nevoile UA Air Force", deoarece "adversari cum ar fi China, sunt capabili să detecteze, să urmărească și să doboare aeronavele americane pe distanțe din ce în ce mai mari, astfel că avioanele-cisternă vor trebui proiectate ținând cont de capacitatea de supraviețuire", a explicat Frank Kendall, secretarul Forțelor Aeriene ale SUA.

Prin urmare, prima aripă zburătoare adevărată ar putea vedea lumina zilei înainte de sfârșitul deceniului în Statele Unite, deschizând o nouă eră în istoria aeronauticii. La capătul unui concurs organizat de o ramură a Pentagonului dedicată proiectelor futuriste - Defense Innovation Unit - armata americană a aerului a selectat miercuri proiectul "Blended Wing Body", dezvoltat de start-up-ul californian JetZero, în parteneriat cu Northrop Grumman, pentru a servi drept bază pentru un viitor avion multirol (MRTT) și de realimentare în aer, scrie Les Echos.

JetZero a primit misiunea de a proiecta un prototip - numit probabil XBW-1 - care ar urma să efectueze zborul inaugural în 2027. De asemenea, programul are ca scop "consolidarea bazei industriale de apărare a SUA" și "menținerea avansului nostru față de China", a subliniat Frank Kendall. Acesta a continuat sugerând că vor exista cu siguranță și efecte "comerciale" în sectorul civil.

Valoarea contractului atribuit companiei JetZero nu a fost precizată. Cu toate acestea, potrivit documentelor bugetare, US Air Force intenționează să investească 235 de milioane de dolari în următorii patru ani pentru "a accelera dezvoltarea acestei tehnologii". Un efort financiar care ar urma să fie completat de investiții private.

Pentru acest program, JetZero va beneficia de expertiza companiei Northrop Grumman, producătorul "aripilor zburătoare" YB-35/49, B-2 și B-21: una dintre filialele sale, Scale Composite, va asambla prototipul XBW-1 la sediul său din Mojave [California].

Deși conceptul de avion cu fuselaj integrat nu este nou (Junkers G 38 a fost un precursor la sfârșitul anilor 1930), iar Boeing și NASA au desfășurat un program în acest domeniu cu X-48 între 2007 și 2013, Forțele Aeriene americane explică faptul că "cele mai recente progrese tehnologice în materie de proiectare structurală, tehnologie a materialelor, fabricație și alte domenii au făcut posibilă producția pe scară largă".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Declarația unică - Foto ilustrativ
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik
Contor de gaze / Foto: Freepik
Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...


pixel