Vârsta de pensionare. Șeful Casei de Pensii pune lucrurile la punct

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Care este cea mai mare precizare făcută de șeful CNPP
Care este cea mai mare precizare făcută de șeful CNPP
Dosarele de pensii se recalculează, se lucrează la o nouă Lege a pensiilor, la o nouă formulă de stabilire a veniturilor lunare pentru cei care, după o viață de muncă, decid să se retragă din activitate. 

Invitat de postul de televiziunea Realitatea Plus să lămurească lucrurile, să clarifice subiectele care îi frământă pe români, șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a declart, printre altele, că nu se pune problema creșterii vârstei de pensionare în România.

"Nu e vorba despre creșterea vârstei de pensionare, pentru că vârstă de pensionare, conform actualei legislații și pe care noi intenționăm să o menținem și în viitoarea legislație care va viza sistemul public de pensii, este de 65 de ani. Vorbim despre o egalizare a vârstei de pensionare la femei și bărbați. Aici trebuie să ținem cont și de cele două decizii ale CCR (...) care ne spun foarte clar că și femeile pot să iasă la aceeași vârstă de pensionare că și bărbații”, a spus Daniel Baciu.

Deci, a concluzionat șeful CNPP, ”nu vorbim de o mărire a vârstei de pensionare. Vârstă de pesionare trebuie coroborată cu speranța de viață, iar în momentul de față considerăm noi că vârstă de 65 de ani este optimă.

Pe de altă parte, dacă cineva dorește să muncească în continuare, la modul voluntar, nu imperativ, nu obligatoriu, poate să o facă pentru că dreptul la muncă nu trebuie îngrădit nimănui. În actuală legislație există deja o prevedere, e vorba de articolul 99 din Legea 263/10 în baza căreia se oferă un stimulent persoanelor care vor să rămână în activitate. Pe perioada pe care merg, față de vârsta standard de pensionare și vor să își continuă activitatea, beneficiază deja de un punctaj suplimentar la pensie, respectiv de 0,5/luna. (...) Această măsura vrem să fie una activă privind continuarea activității în muncă (...), a subliniat Baciu. 

În acest context, el a ținut să sublinieze că ”punctatul suplimentar se acordă doar pe perioada când nu există cumulul (pensie-salariu). Tocmai pentru acest lucru se acordă punctajul suplimentar că persoană să rămână cât mai mult în câmpul muncii".

În ceea ce privește digitalizarea dosarelor de pensie, șeful CNPP a anunțat că ”ne apropiem de 75%. Se lucrează foarte mult în teritoriu pentru a reuși să finalizăm procesul în timp util. Avem și 1000 de persoane angajate, plătite din PNRR, astfel că până la 1 septembrie să reușim să finalizăm acest proces care va stă la baza recalculării tuturor dosarelor care se află în plata”, a menționat Daniel Baciu la Realitatea Plus

În același timp, el a repetat că, după recalculare, nici o pensie nu va scădea. ”Unde au existat inechități de-a lungul timpului, pensiile vor crește. Principiul contributivității trebuie să fie primordial. Nu pot să vă dau un exemplu pentru că nu avem efectiv actul normativ adoptat. Când va fi adoptat, vă vom da și exemple, va fi și în transparență publică", a mai spus șeful CNPP.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Mercosur / Foto: Freepik
Distrugeri provocate de bombardamentele rușilor
Reclamele false umplu buzunarele Meta
Bancnote, euro / Foto: Freepik
Prețurile la alimente au explodat / Foto: Freepik

Eurostat: Consumul din România s-a prăbușit

Volumul comerţului cu amănuntul a crescut cu 2,3% în...

Consumatorii din Alba au fost reconectați la rețeaua electrică
Georgia Meloni
Elon Musk
Bursa de Valori București

BVB închide pe verde, dar cu frâna trasă la tranzacții

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe...

Case de schimb valutar
Florin Barbu
Situatie ingrijoratoare. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Gaze naturale /FOTO: Freepik
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
O femeie se uită nemulțumită la telefonul său / Foto: Freepik

SMS-urile care te pot lăsa fără bani sau conturi

Atenţionare privind tentativele de fraudă prin metoda...

Supermarket. Freepik.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
Fermieri / sursa foto: Wikimedia Commons

Agricultorii protestează cu cartofi prăjiți la Bruxelles

Agricultorii și crescătorii de animale din sindicatul...

Dosar. Foto: Pexels.com

Cu cât ar fi trebuit să crească pensiile în 2025 şi 2026

Sindicaliştii Cartel Alfa explică cu cât ar fi trebuit...

Platforma marina / Foto: Freepik
Platformă marină / Foto: Freepik
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
ISU a trimis generatoare în zonele afectate de ninsoare / Foto: ISU ALba
Protest în Iran / Captură video

pixel