Vasile Dîncu, ministrul Apărării, vrea salarii şi pensii mai mari pentru militari şi poliţişti

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Vasile Dîncu
Vasile Dîncu
Vasile Dîncu, ministrul Apărării, vrea majorarea veniturilor militarilor şi poliţiştilor, dar şi pensii mai mari pentru aceştia. Ministrul a declarat că are în vedere mai multe proiecte de acte normative care să oprească valul de demisii din Armată şi Poliţie.  

Anunţul ministrului PSD i-a luat prin surprindere chiar şi pe colegii de partid, în condiţiile în care Guvernul s-a angajat să facă o reformă a pensiilor speciale, iar social-democraţii discută despre eliminarea sau impozitarea pensiilor.

Vasile Dîncu deplânge soarta militarilor arătând că este trist, în fiecare seară, când trebuie să semneze demisii din sistemul militar.

Prin urmare, ministrul a vorbit despre necesitatea îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale militarilor şi le-a cerut colegilor săi din PSD susţinere pentru creşterea veniturilor şi pensiilor militarilor.

Olaf Scholz avertizează asupra unei crize financiare globale din cauza creditelor acordate de China

Ministrul a anunţat că a pregătit deja un proiect pentru creşterea veniturilor militarilor, precum şi compensarea unor ore, măsuri care să intre în vigoare la jumătatea acestui an.

Pe plan politic, ministrul PSD al Apărării se bazează pe sprijinul premierului Nicolae Ciucă, şi el militar la rândul său.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Naționala a României
Plajă
Lingouri de aur și argint
Bani
Uzină Ford
Construcții / sursa foto: Freepik.com
Primar cu tricolorul la piept. Foto: AI Freepik.com
Alexandru Nazare
Bani. Foto: Freepik.com

Datoriile firmelor către stat au urcat la 77,8 miliarde lei

Datoriile firmelor către stat au urcat la 77,8 miliarde...

Cu telefonul în mână / FOTO: Freepik

Spotify aproape şi-a dublat profitul în 2025

Spotify a raportat marţi un profit net de 2,212 miliarde...

Euro digital. Foto: Freepik.com
Strângere de mână / FOTO: Freepik
Foto: Oana Pavelescu
Ministerul Finanțelor
Un bărbat își alimentează mașina cu combustibil / Foto: Freepik
Cartofi
Michael Burry
Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Ediția din 2026 a conferinței Quo Vadis continuă...

Banca Naționala a României

pixel