Veste proastă pentru turiști. Cum se va intra în Veneția

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Se introduce un nou program
Se introduce un nou program
Odată cu revenirea turismului de masă în Italia, după doi ani de absenţă impusă de pandemia de coronavirus, revin şi problemele pentru fragila Veneţie unde din vara aceasta va fi testat un sistem pe bază de rezervări pentru a putea intra în oraşul canalelor, ca preambul la introducerea sa obligatorie în 2023, relatează miercuri EFE.

După sosirea a 400.000 de turişti în acest oraş în timpul vacanţelor de Paşti, primarul Veneţiei, Luigi Brugnaro, a anunţat lansarea din vara aceasta a unei platforme online pe care vor trebui să se înregistreze toţi cei care vor să aibă acces în centrul istoric.

Edilul a explicat mediilor locale că la început nu vor exista penalizări, sau nu se va interzice accesul celor care nu au făcut rezervare, "însă acelor turişti care au făcut rezervare li se va facilita accesul şi cumpărarea de bilete pentru muzee şi transportul public şi vor avea prioritate în faţa celorlalte persoane". Turiştii care vor înnopta la hotelurile din Veneţia nu vor avea nevoie de rezervare.

Scopul administraţiei municipale este de a şti, în timp real, câte persoane se află pe străzile din centrul istoric şi a putea acţiona în consecinţă. "Vom începe în mod experimental, pentru că trebuie să facem unele aranjamente. Dar este singura cale de urmat", a explicat consilierul pentru turism, Simone Venturini.

În centrul Veneţiei, unde trăiesc aproape 40.000 de locuitori, s-au concentrat în Vinerea Mare între Lido şi zona istorică peste 100.000 de persoane, fără a mai pune la socoteală turiştii aflaţi în trecere şi care s-au cazat în localităţile din afara lagunei, precum Mestre.

Citește și Atenționare de călătorie în Turcia. Sfatul celor de la MAE

Preşedintele regiunii Veneto, Luca Zaia, a asigurat că vizitatorii sunt "întotdeauna bineveniţi", dar odată cu apariţia turismului de masă dezbaterea privind protejarea Veneţiei şi gestionarea accesului persoanelor este din nou deschisă. Asociaţia întreprinzătorilor din Veneţia, Confesercenti, a salutat iniţiativa şi a cerut ca introducerea sistemului de rezervări să fie considerat "un instrument de impulsionare a turismului de calitate, nu o obligativitate". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Un bărbat se uită la o priză / Foto: Freepik
La bursă / FOTO: Freepik
FOTO: Freepik
Foto: Oana Pavelescu
Sebastian Burduja / FOTO: Gov.ro
Ilie Bolojan
Vaci. Foto: Pexels.com
Industrie / Sursa: Freepik.com
Freepik.com
Klaus Iohannis / Foto: Președinția României
Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse
Contor electric
Factură electronică / Foto: Freepik
Transelectrica
Petrol / FOTO: Freepik
Atac cibernetic / Foto: Freepik
Hidroelectrica

Hidroelectrica ţinteşte 1 milion de clienţi casnici

Hidroelectrica ar putea depăşi numărul de un milion de...

Foto: Pexels.com
CEC Bank
BCR întrevede că economia României nu va intra în recesiune
Banca Transilvania / FOTO: Pagina de Facebook a BT
Secerătoare / Foto: Freepik
Banca Națională a României
Sam Altman, CEO Open AI
Ilie Bolojan / Foto: Facebook
România iese din nou să împrumute de pe piețele externe
Gazprom

Bulgarii au decis ce vor face cu benzinăriile Gazprom

Comisia pentru protecţia concurenţei din Bulgaria (CPC)...


pixel