25 de tineri, beneficiari ai unor burse lunare oferite de Fundaţia Olimpică Română

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Andreea Răducan
Andreea Răducan
Fundaţia Olimpică Română şi Allianz-Ţiriac Asigurări au lansat joi, cea de-a cincea ediţie a programului prin care 25 de tineri sportivi vor primi burse lunare de 275 de lei pe perioada unui an. 

Preşedinta Fundaţiei Olimpice Române, Andreea Răducan, a afirmat că bursele constituie un ajutor atât pentru părinţi, cât şi pentru tinerii sportivi. 

"Este datoria noastră ca foşti sportivi să facem ceva pentru cei tineri şi cei de la Allianz Ţiriac, odată cu împlinirea a 25 de ani de activitate, au găsit potrivit să putem susţine în continuare 25 de copii anul acesta cu bursă anuale pentru a putea continua drumul către performanţă. Este important pentru cei mici, poate că nu ar trebui neapărat să conteze sumele de bani ci faptul că oamenii din familia Sportului sunt alături de ei. Aşadar anul acesta avem 25 de copii premiaţi lună de lună, sărbătorind astfel cei 25 de ani de activitate. Bursa este în valoare de 275 lei de copil pe parcursul unui an întreg. Eu cred că este o sumă nu foarte mare dar încurajatoare pentru tinerii sportivi la început de drum. Eu le spun de fiecare dată că sumele mai importante vor veni atunci când vor veni şi rezultatele la campionatele mondiale, la Jocurile Olimpice. Ceea ce facem acum este să dăm o mână de ajutor părinţilor şi lor, pentru că suntem alături de ei, suntem atenţi la rezultatele pe care le obţin şi cred că este un semn important să ştie că ceea ce fac nu este în zadar, că munca pe care o au zi de zi este urmărită de oameni cărora le pasă de munca lor, de efortul pe care îl fac zi de zi. Şi sper să putem să ne bucurăm cât de curând de rezultate la campionatele mondiale alături de acest sportivi pe care îi susţinem", a declarat Andreea Răducan. 

Virgil Şoncutean, CEO Allianz Ţiriac Asigurări, a declarat că toţi copii care practică sport pot fi un bun exemplu pentru ceilalţi: "E o bucurie pentru noi să lansăm a cincea ediţie a acestui parteneriat, a trecut repede timpul. Suntem de cinci ani împreună şi cu gândul de a continua mult timp. Copiii sportivi sunt nişte modele şi pentru ceilalţi copii, dar şi pentru noi toţi şi sunt o sursă de inspiraţie. Noi ca societate trebuie să întoarcem societăţii succesul pe care îl avem şi pentru noi proiectele legate de copii sunt aproape de sufletul nostru". 

Citește și: Guvernul oferă granturi generoase pentru elevii olimpici. Ce sume primesc


Sportiva Andreea Iordache este una dintre beneficiarele acestor burse şi are gânduri mari în ceea ce priveşte viitorul său în triatlon, sport pe care îl practică de doar patru ani şi este deja campioană balcanică.

"Fac triatlon de 4 ani, dar am început înotul la 8 ani. Am participat la un prim concurs la care am luat locul unu şi mi-a plăcut foarte mult şi m-am axat pe triatlon. Cea mai mare performanţă este locul 1 la Campionatul Balcanic la cadeţi. Şi vreau să ajung la Jocurile Olimpice de tineret în 2020 şi sper la o medalie. Am participat şi la europene, unde m-am calificat în finală, dar a fost foarte greu. Probele mele favorite sunt ciclismul şi înotul, alergarea mai puţin, pentru că este şi cea mai grea, fiind la final. Va trebui să îmbunătăţesc timpii", a declarat Andreea Iordache pentru AGERPRES. 

Cei 25 de sportivi care vor beneficia de burse sunt: Andra Gabriela Stoica (badminton), David Mihai Odovanca (patinaj artistic), Sabina Ioana Enache (gimnastică ritmică), Alexia Ştefania Roibu (dans sportiv), Ioan Patrick Berbece (dans sportiv), Miruna Ioana Ciocîrlan (gimnastică ritmică), Ştefan Cozma (nataţie), Marius Gabi Weiss (nataţie), Andreea Diana Iordache (triatlon), Kriszta Balog (schi alpin), Ebru Gheneghez (gimnastică aerobică), Radu Iustin Mihai (gimnastică artistică), Vlăduţ Mihai Matei (haltere), Ana Maria Puiu (haltere), Mihai Andrei Manucu (judo), Daria Ioana Duca (ciclism), Alexandra Maria Petric (tenis), Iulia Andreea Ionescu (tenis), Raisa Maria Chivu (gimnastică artistică), Cătălina Munteanu (gimnastică artistică), Ingrid Vera Miti Bikfalvi (scrimă), Ştefan Marin (judo), Alexandru Casangiu (judo), Florentina Rotaru (lupte) şi Alexandru Bălan (haltere). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres

Datoria guvernamentală a depăşit 56% din PIB

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală)...

Freepik.com
Birou. Foto: Freepik.com
Italia / sursa: Freepik.com / @frimufilms
Apple / sursa foto: Flickr.com
Freepik.com
Freepik.com

O cantitate enormă de zahăr urmează să fie aruncată pe piaţă

Recoltă record de trestie de zahăr în India: fermierii...

Euro-dolar / FOTO: Freepik
Navă cargo / Foto: Freepik

Exporturile Chinei către Statele Unite s-au prăbuşit

Exporturile Chinei au crescut luna trecută mai puţin...

Evaluare / FOTO: Freepik
Banca Națională a României
Freepik.com
Donald Trump vorbește la telefon
Renault / FOTO: Unsplash

Renault va fabrica drone în Ucraina

Renault urmează să se instaleze în Ucraina pentru a...

Mină de suprafață / Foto: Freepik
nicusor dan - FOTO: Agerpres
migratie - FOTO: Freepik@ruslan23-02
Șofer de TIR / Foto: Freepik
Administrator de bloc / Foto: Arhivă
China, UE / sursa foto: Freepik.com
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Freepik.com

Amazon a declanşat un nou val de concedieri

Amazon face curățenie în divizia de cărți: concedieri la...

sulyok tamas - FOTO: Agerpres

Președintele Ungariei, vizită de solidaritate la Praid

Președintele Ungariei, vizită de solidaritate la Praid.

Factura. Freepik.com
Camion in trafic
Starlink / Foto: Starlink / Flickr

Starlink intră pe piața maritimă și aviatică

Starlink intră pe piața maritimă și aviatică.

Instalații de aer condiționat
Luna. Foto: Pexels.com

pixel