Australienii au bulversat prețul gazelor naturale, care a explodat

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Muncitor
Muncitor
Prețul gazelor naturale din Europa a urcat vineri, după declanșarea grevei la întreprinderile de gaze din Australia, în timp ce prețul petrolului a continuat, la rândul lui, să crească, purtat de valul tensiunilor privind aprovizionarea piețelor. 

În jurul orei 10:15 GMT (12:15 CET), contractul futures olandez TTF, considerat a fi referința europeană, era în creștere cu aproape 9,5%, ajungând la la 35,955 euro pe megawatt-oră (MWh). După săptămâni întregi de amenințări cu greva la întreprinderile de prelucrare a gazelor naturale lichefiate din Australia, "a sosit ziua în care greva a început", au comentat analiștii de la Energi Danmark.

Angajații gigantului energetic american Chevron au demarat mișcarea grevistă, ce nu presupune însă oprirea totală a lucrului, cerând salarii mai mari și condiții mai bune de muncă, în condițiile în care ei asigură până la 5% din livrările globale de GNL, au declarat reprezentanții sindicali.

"Sindicatele au declarat că întreruperile de lucru, care ar putea dura până la 11 ore pe zi (...), ar urma să se prelungească până pe 14 septembrie", au declarat analiștii DNB. "Ar putea urma apoi o grevă totală de două săptămâni (24 de ore pe zi) dacă nu se va rezolva disputa în curs de desfășurare privind salariile și condițiile de muncă", au continuat aceștia.

De la jumătatea lunii august, amenințările de grevă la instalațiile australiene de GNL, care reprezintă singure peste 10% din oferta mondială, au împins prețurile TTF la aproape 45 de euro pe MWh. "China și Japonia sunt cei doi principali cumpărători de GNL australian, urmate de Coreea de Sud și Taiwan", explică analiștii DNB.

Cumpărătorii asiatici care au nevoie de gaz natural lichefiat ar putea fi, prin urmare, obligați să supraliciteze față de omologii lor europeni și să se îndrepte spre Statele Unite pentru a compensa deficitul de ofertă australiană, stimulând cererea. Petrolul a crescut ușor vineri, impulsionat de "persistența unui deficit mare de ofertă și de scăderea stocurilor de petrol", potrivit analiștilor de la DNB.

Petrolul Brent din Marea Nordului cu livrare în noiembrie a crescut cu 0,61%, la 90,47 dolari. Echivalentul său american, barilul West Texas Intermediate (WTI), cu livrare în octombrie, a crescut cu 0,52%, la 87,32 dolari. Joi, stocurile comerciale de țiței din Statele Unite au înregistrat o nouă scădere de 6,3 milioane de barili, mult peste așteptări. 

De asemenea, piața rămâne optimistă după decizia Arabiei Saudite și a Rusiei de la începutul săptămânii de a continua reducerile de producție și de export pentru încă trei luni. "Prin urmare, piața petrolului ar trebui să rămână foarte tensionată până la sfârșitul anului", a comentat Carsten Fritsch, analist la Commerzbank.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dosare ANAF. Freepik.com

Decembrie fierbinte pentru mediul de afaceri din România

Finalul de an aduce o avalanșă de schimbări fiscale, iar...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își celebrează...

Hackeri / Foto: Freepik
Tricolorul României
Femei într-o seră / Foto: Freepik
Dunare
Bancnote
Elveția
Liberty Galați, fostul Sidex
Casetă de valori / Foto: Freepik
Petroliști
Bani
Copii nu mai au acces pe rețele de socializare / Foto: Freepik
Barajul Paltinu
Argintul a avut cea mai proastă evoluție dintre metalele prețioase
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
O femeie folosește un ATM și se uită la telefonul său / Foto: Freepik

Tot mai puține ATM-uri, dar crește puternic rețeaua POS

Numărul total al cardurilor active din România a ajuns,...

Ploaie
Vot în Elveția / Foto: Freepik
Imaginea dezastrului / FOTO: Facebook DEER – Muntenia Nord
ANAF / Foto: Freepik

Impozitul suplimentar de 15%. Cum arată noua declarație ANAF

ANAF a publicat în transparență proiectul de ordin care...

Ghișeu
Cineva va citi toate conversațiile / Foto: Freepik
Wizz Air
Centrala de la Iernut / Foto: Romgaz
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu

Rosneft intră în zid: profitul s-a prăbușit cu 70% în 2025

Rosneft, cel mai mare producător de petrol al Rusiei, a...


pixel