Mâine însă nu se știe încotro se vor îndrepta cotațiile: dacă vor continua să urce sau, dimpotrivă, vor reveni la valorile de dinaninte. O evoluție practic plină de suspans, enervant de ternă, chiar plictisitoare. Piața nu mai are reacțiile de altă dată la șocuri, la alt gen de evenimente decât cele obișnuite pentru viața economică: rezultate financiare, prognoze bancare și așa mai departe.
Oricum, prețurile petrolului au crescut joi înaintea unei reuniuni tehnice a alianței OPEC+. În jurul orei 10:55 GMT (11:55 a.m. CET), prețul barilului marca Brent din Marea Nordului, cu livrare în luna aprilie, a crescut cu 0,79%, până la 81,19 USD. Echivalentul său american, barilul West Texas Intermediate (WTI), cu livrare în martie, a câștigat 0,83%, până la 76,48 dolari.
Petrolul a câștigat puțin teren pentru că investitorii așteaptă să afle ce s-a discutat la reuniunea comitetului ministerial mixt de monitorizare (JMMC) al alianței OPEC+ (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și aliații acestora).
JMMC nu are putere de decizie în ceea ce privește creșterea sau reducerea cotelor de producție ale grupului OPEC+, dar face recomandări care servesc ca bază pentru măsurile adoptate la reuniunilor ministeriale ale organizației. El poate, totuși, să convoace o ședință plenară dacă este necesar.
În același timp, „tensiunile persistente din Orientul Mijlociu rămân o sursă de incertitudine pentru prețurile globale ale petrolului”, spune Ole Hvalbye, analist la Seb.
„În prezent, situația pare să fie într-o fază de acalmie, în așteptarea răspunsului american la moartea a trei soldați americani în timpul unui atac cu drone asupra unei baze” din Iordania, continuă el.
Washingtonul a pus atacul pe seama „Rezistenței islamice din Irak”, o rețea de luptători din aceste grupuri armate pro-iraniene. Teheranul a negat orice implicare.
Marți, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al SUA, John Kirby, a declarat că este „posibil” ca Statele Unite să răspundă la acest atac într-o manieră „graduală”, cu „acțiuni potențial multiple”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Finalul de an aduce o avalanșă de schimbări fiscale, iar...
De Ziua Națională, în timp ce România își celebrează...
Instituțiile publice primesc un...
Ziua de 1 Decembrie nu este...
Antreprenorii din agricultură...
Fluviul Dunărea va înregistra...
Banca Națională a României...
Elvețienii au respins duminică,...
ANAF a pus în dezbatere publică...
Activele Pilonului II au urcat...
Argintul urcă la un nou maximum...
Preşedintele Franţei, Emmanuel...
Numărul total al cardurilor active din România a ajuns,...
Elveţienii sunt chemaţi...
Cod galben de inundaţii în şase...
ANAF a publicat în transparență proiectul de ordin care...
Pachetul doi de măsuri fiscale...
UE deblochează legea pentru...
Peste 6.500 de avioane A320...
Guvernul schimbă HG 1096...
Europa se află în fața unei...
Produsele românești domină...
Rosneft, cel mai mare producător de petrol al Rusiei, a...