Cererea mondială de aur a crescut considerabil

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
tezaurul monetar, format din 40 de monede de argint, a fost găsit la mică distanţă de locul în care recent a fost descoperită o spadă medievală.
tezaurul monetar, format din 40 de monede de argint, a fost găsit la mică distanţă de locul în care recent a fost descoperită o spadă medievală.
Cererea mondială de aur a crescut până la 1.107,9 tone în trimestrul al treilea al acestui an, un avans de 3% comparativ cu perioada similară a anului trecut, a anunţat, marţi, Consiliul mondial al aurului (WGC) în ultimul său raport trimestrial, transmite Reuters.

Potrivit WGC, majorarea investiţiilor în aur din partea fondurilor de tip exchange-traded funds (ETF) a contracarat scăderea achiziţiilor de aur pentru bijuterii, lingouri şi monede, ceea ce a dus la majorarea modestă a cererii de aur în perioada iulie-septembrie 2019. Pe ansamblu, în primele nouă luni ale acestui an cererea mondială de aur a ajuns la 3.317,5 tone, cel mai ridicat nivel de după 2016.

Bijuteriile casei de modă Bulgari ating vânzări record în China

'Creşterea investiţiilor din partea ETF a compensat pentru cererea slabă din altă parte', a subliniat directorul de studii de piaţă de la WGC, Alistair Hewitt. În mod tradiţional aurul este considerat o investiţie sigură în perioade de incertitudine, iar înrăutăţirea perspectivelor economiei mondiale a generat interes pentru aur din partea investitorilor financiari. În perioada iulie-septembrie 2019, deţinerile de aur ale fondurilor de tip exchange-traded funds (ETF) au crescut cu 258,2 tone până la un nou record istoric.

În schimb, apetitul consumatorilor de retail pentru aur s-a redus chiar dacă preţul metalului galben a atins cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani. Potrivit WGC, cererea de aur pentru bijuterii în trimestrul al treilea a scăzut cu 16% în ritm anual până la 460,9 tone, în timp ce achiziţiile de lingouri de aur şi monede s-au redus la jumătate până la 150,3 tone. Alistair Hewitt a estimat că pe ansamblul acestui an consumul de aur al Chinei se va ridica la 850-950 de tone, iar în cazul Indiei la 700-750 de tone, mai puţin decât estimările făcute în urmă cu trei luni.

De asemenea, WGC a estimat că băncile centrale au adăugat 156,2 tone la rezervele lor în trimestrul al treilea, semnificativ mai puţin decât în perioada iulie-septembrie a anului trecut. Cu toate acestea, pe ansamblul primelor nouă luni ale anului în curs achiziţiile de aur ale băncilor centrale sunt mai mari cu 12% comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar Alistair Hewitt se aşteaptă ca în 2019 achiziţiile de aur ale băncilor centrale să se situeze între 600 şi 700 de tone, un nivel comparabil cu cel de anul trecut, 651,5 tone, când s-a atins un maxim al ultimilor 50 de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

BNR
Tineri analizează grafice / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Ciprian Ciucu

Întâlnire Ciucu - Bolojan - Nazare pe finanțele Capitalei

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, va avea...

Fabrică de bere / Foto: Freepik

Piața berii se îndreaptă către un minimum istoric

Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o...

Drona găsită în Argeș / Foto: Antena 3 CNN
Ionuț Dumitru, analist economic
Au dispărut documente din dosar / Foto: DoJ
Pensionari în parc / Foto: Freepik
Summit Mercosur

Țările Mercosur regretă noua amânare a acordului cu UE

Mercosur şi-a exprimat, sâmbătă, regretul faţă de noua...

Planificarea este cuvântul cheie / Foto: Freepik
Hackeri ruși / Foto: DCBusiness

Cum atacă Rusia infrastructura critică a Europei

Un incident aparent banal petrecut în vestul Norvegiei a...

Sakhalin Energy
Un cuplu verifică documente / Foto: Freepik
ANAF

ANAF 2026. Fiscul poate bloca cesiuni ale părților sociale

Transferul părților sociale intră sub reguli stricte în...

Lemne de foc / Foto: Freepik
Românii adora cozonacii

Cozonacul se scumpește cu 12% de sărbători, anunță ROMPAN

Patiserii din România vor scoate pe piață peste șapte...

Uzină auto
Banca Națională a României

Avertisment BNR: Companiile intră în zona roșie

Companiile românești traversează o perioadă critică,...

Măcelar tranșează o bucată de carne / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Gage Skidmore / Flickr
Sistemul S-500 Prometheus
PNRR
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Obligații noi pentru companiile private
Barajul Paltinu
Boris Rotenberg

Vila unui oligarh rus, pusă sub sechestru de Finlanda

Autoritățile din Finlanda au pus sechestru pe o vilă de...


pixel