Corupție la cel mai înalt nivel. Austriecii cer despăgubiri

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Avioane Eurofighter
Avioane Eurofighter
Guvernul austriac a estimat joi că este îndreptăţit să primească din partea grupului aeronautic european Airbus despăgubiri pentru fapte de corupţie în dosarul vânzării unor avioane Eurofighter către armata austriacă, după recenta înţelegere prin care Airbus a acceptat să plătească Franţei, Statelor Unite şi Regatului Unit o amendă ce însumează 3,6 miliarde de euro pentru închiderea unor dosare de corupţie, relatează AFP şi DPA.

Austria a formulat în urmă cu trei ani o plângere penală împotriva companiei Airbus pentru fraude şi fapte de corupţie pe care autorităţile de la Viena afirmă că le-au constatat în cazul unui contract controversat în valoare de două miliarde de euro încheiat în anul 2003 pentru livrarea a 18 avioane Eurofighter, contract revizuit ulterior pentru 15 aparate în valoare totală de 1,7 miliarde de euro.

Conform Parchetului austriac, compania Airbus ar fi oferit responsabililor austrieci comisioane confidenţiale în valoare de 183,4 milioane de euro. Pentru toate neregulile, despăgubirile cerute de guvernul austriac în 2017 ajung la 1,1 miliarde de euro.

Însă această ţară nu se numără printre cele trei (Franţa, Regatul Unit şi SUA) cu care Airbus a ajuns în ianuarie anul acesta la o înţelegere prin care, în schimbul unei amenzi totale de 3,6 miliarde de euro, să fie închise dosarele în care grupul aeronautic european este acuzat că a mituit decidenţi politici pentru a obţine contracte civile şi militare, ieşind astfel la suprafaţă practici de corupţie la care Airbus a recurs în mai multe ţări.

Airbus a încheiat anul 2019 cu pierderi, în pofida creşterii livrărilor

''Cerem despăgubiri (...). Au fost efectuate plăţi către mai multe ţări şi ceea ce noi solicităm cu insistenţă sunt despăgubirile pentru Republica Austriacă'', a declarat miercuri la radioul public ministrul austriac al apărării, Klaudia Tanner.

Unul dintre dosarele investigate de justiţia americană, în virtutea extrateritorialităţii dreptului ei, priveşte şi contractul legat de avioanele Eurofighter cumpărate de Austria, iar elementul de noutate este că, în cadrul recentei înţelegeri cu SUA, Airbus a recunoscut că a plătit sau a provizionat 55 de milioane de euro pentru comisioanele oferite intermediarilor în vederea încheierii acestui contract.

Pentru obţinerea despăgubirilor cerute, Austria are în vedere mai multe opţiuni, printre care un nou proces sau o înţelegere judiciară, a indicat ministrul Klaudia Tanner.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Document. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Acordul Mercosur, semnat sâmbătă în Paraguay

Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...

Strângere de mână / FOTO: Freepik

Avantajele şi dezavantajele acordului UE - Mercosur. Analiză

Acordul de liber schimb dintre UE şi Mercosur are o...

Birou. Foto: Freepik.com

Prăpastie salarială: 12.931 lei în IT vs 3.403 lei în HoReCa

IT-ul rămâne lider la salarii: peste 12.900 lei net, de...

Bani
e-Factura
Bursa de Valori București
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik

China a suspendat importurile de energie electrică din Rusia

China a suspendat importurile de energie electrică din...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vladimir Putin / Foto: Kremlin
Banca Națională a României
Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Șofer / sursa: Freepik.com
Agricultura. Foto: Freepik.com
Shein / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr
Semnare contract

Demers pentru modificarea sistemului drepturilor de autor

IMM România susţine introducerea unui colector unic, a...


pixel