BNR: Paltinu, Brazi, avarii, pene - România se apropie de colapsul infrastructurii
Crizele locale din România au...
"Dezbaterea propune, din capul locului, câteva abordări curajoase. Mă voi referi, în cele ce urmează, la unul dintre obiectivele majore ale ASF care este dezvoltarea durabilă a pieţei de capital din ţara noastră, iar pentru atingerea acestui obiectiv, ASF are în vedere identificarea tuturor instrumentelor şi activităţilor care asigură premisele creşterii atractivităţii pieţei de capital din România, pentru investitori şi pentru emitenţi.
Totodată, Autoritatea de Supraveghere Financiară vizează şi acele măsuri şi mijloace care au ca scop creşterea aportului pieţei de capital la finanţarea şi dezvoltarea economiei naţionale. Menţionez, aici, doar câteva dintre acestea: în primul rând, ASF continuă măsurile pentru dezvoltarea pieţei de capital din România, în colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice, având în lucru strategia naţională pentru piaţa de capital, proiect care beneficiază de sprijinul OCDE, în calitate de consultant. Proiectul are ca obiectiv elaborarea unei strategii naţionale care să includă principii şi măsuri de reglementare pentru stabilirea unui cadru coerent pentru dezvoltarea pieţei de capital şi facilitarea accesului la finanţare pentru toate categoriile de investitori.
Apoi, actualizarea şi armonizarea cadrului de reglementare, îmbunătăţirea permanentă a legislaţiei. Autoritatea de Supraveghere Financiară a iniţiat încă de anul trecut un proces de actualizare a legislaţiei pieţei de capital, în vederea adaptării la legislaţia europeană aflată în continuă dinamică, acest proces vizând atât modificarea cât şi completarea legislaţiei primare şi a reglementărilor secundare.
Trei: un dialog real, pragmatic şi deschis cu piaţa şi cu entităţile specifice acesteia. Autoritatea organizează, în mod constant, întâlniri cu principalele entităţi reprezentative din industrie. (...) În cadrul acestora se are în vedere discutarea celor mai importante aspecte cu care se confruntă participanţii la piaţă, în vederea alegerii celor mai bune soluţii la problemele expuse. Autoritatea de Supraveghere Financiară este deschisă în a furniza orice clarificări referitoare la aplicarea cadrului de reglementare şi acordă sprijin pentru o bună înţelegere a normelor pieţei de capital de către toate părţile implicate.
Îmbunătăţirea infrastructurii pieţei, având ca scop asigurarea unei mai mari stabilităţi a acesteia şi creşterea gradului de protecţie a investitorilor. Mă refer, mai ales, la constituirea unei contrapărţi centrale locale, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură a pieţei româneşti.
Nu în ultimul rând, îmbunătăţirea cadrului de reglementare având ca obiectiv simplificarea accesului la piaţă, atât pentru emitenţi, cât şi pentru investitori, cu respectarea corespunzătoare a principiilor de transparenţă şi protecţie a investitorilor pe piaţa de capital. Prin aceasta, ASF doreşte să contribuie la creşterea lichidităţii pieţei de capital, prin diversificarea instrumentelor financiare tranzacţionate şi a operaţiunilor derulare în cadrul acesteia.
Bursa românească trebuie să devină un reper semnificativ al economiei româneşti, un important izvor de finanţare a acesteia şi o platformă de tranzacţionare a pachetelor de acţiuni ale celor mai importante şi mai atractive companii româneşti", a transmis Nicu Marcu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Crizele locale din România au...
Firmele intră în 2026 cu...
Ce face diferența dintre o...
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, va avea...
Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o...
Autoritățile din județul Argeș...
Dobânzile ar urma să intre pe o...
Mai multe fotografii din setul...
Numărul pensionarilor din...
Mercosur şi-a exprimat, sâmbătă, regretul faţă de noua...
Pentru o mare parte din...
Un incident aparent banal petrecut în vestul Norvegiei a...
Statele Unite au prelungit până...
Blocajul financiar la nivelul...
Transferul părților sociale intră sub reguli stricte în...
Populația poate cumpăra,...
Patiserii din România vor scoate pe piață peste șapte...
Ministrul german de Finanțe,...
Companiile românești traversează o perioadă critică,...
Industria de procesare a cărnii...
Elon Musk, deja cel mai bogat...
România a depus oficial, vineri...
Departamentul de Justiție al...
Guvernul a pus în dezbatere un...
Al doilea hidroagregat al...
Trecerea de la vechiul sistem...
Autoritățile din Finlanda au pus sechestru pe o vilă de...
Firma cu un singur angajat și...
Profesorul universitar Mircea...