Noi reguli. Cât trebuie să aștepte pacienții ca să fie preluați la Urgență

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Protocolul national are menirea de a mentine o stare de calm iîn rândul pacienților care așteaptă îngrijiri
Protocolul national are menirea de a mentine o stare de calm iîn rândul pacienților care așteaptă îngrijiri
Un nou protocol național de triaj al pacienților de la primiri urgențe stabilit de Ministerul Sănătății a fost publicat în Monitorul Oficial.

Ce este triajul

Triajul este modul de prioritizare a pacienților în vederea primirii de îngrijiri.

Necesitatea unui protocol la nivel național este necesar pentru ca pacienții să vadă că timpul de așteptare este unul limitat, cuantificat și mai ales justificat. Acest lucru le va permite pacienților să înțeleagă tot procesul și vor accepta că au un timp de așteptat pentru a beneficia de îngrijiri.

Triajul este făcut pe 5 nivele de prioritate și care este stabilit de un asistent medical cu pregătire spepcifică, experiență și abilitățile necesare unei astfel de poziții.

Pacientul, după triaj, este preluat în zona de tratament. În cazul în care nu poate fi încadrat într-un nivel de triaj sau s-au declanșat conflicte, asistentul poate cere sprijunul unui medic.

Care sunt cele 4 puncte de încadrare a unui pacient

1. Pacientul are risc vital

2. Dacă este periculos să aștepte?

3. Câte resurse sunt necesare?

4. Dacă îi sunt afectate funcțiile vitale?

Citește și: Apelurile injurioase sau inutile la 112, numărate cu milioanele

Nivelele de triaj

● Nivelul I – Resuscitare (cod roșu): Timpul maxim de preluare în zona de tratament: 0 minute

● Nivelul II – Critic (cod galben) – Pacientul care prezintă o situație cu risc major sau status mental alterat (modificare acută) sau orice durere intensă sau disconfort major: timpul maxim de preluare în zona de tratament: 15 minute

● Nivelul III – Urgent (cod verde) – Pacientul cu funcții vitale stabile, dar care necesită 2 sau mai multe dintre resursele definite în Protocol; copilul cu vârsta între 3-36 luni și febră peste 38°C, dar cu stare generală bună; sugarul agitat, cu plâns neconsolabil, fără simptomatologie asociată : timpul maxim de preluare în zona de tratament: 60 de minute

● Nivelul IV – Non-urgent (cod albastru) – pacientul care prezintă funcții vitale stabile și necesită o singură resursă dintre cele definite la nivelul III: timpul maxim de preluare în zona de tratament: 120 de minute

● Nivelul V – Consult (cod alb) – pacientul care nu necesită asistență medicală de urgență și niciuna dintre resursele la nivelul III ; persoane care se prezintă pentru vaccinare, caz social fără acuze clinice, probleme clinico-administrative (certificate medicale, rețete etc.) : timpul maxim de preluare în zona de tratament: 240 de minute

Pe perioada așteptării, pacientul poate să primească medicație analgetică orală, medicație administrată de către asistentul de triaj la indicația medicului desemnat pentru zona de fast-track. În responsabilitatea asistentului de triaj intră și efectuarea unor intervenții simple ce au ca scop ameliorarea durerii și creșterea confortului pacienților aflați în sala de așteptare. Folosirea dispozitivelor de imobilizare (atele sau eșarfe) atunci când se suspectează o fractură, aplicarea de gheață pe o gleznă traumatizată sau chiar învățarea pacientului să adopte o poziție antalgică sunt intervenții ce nu consumă mult timp și care pot avea ca rezultat ameliorarea simptomatologiei și creșterea confortului pentru pacient.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Planificarea este cuvântul cheie / Foto: Freepik
Un cuplu verifică documente / Foto: Freepik
ANAF

ANAF 2026. Fiscul poate bloca cesiuni ale părților sociale

Transferul părților sociale intră sub reguli stricte în...

Lemne de foc / Foto: Freepik
Românii adora cozonacii

Cozonacul se scumpește cu 12% de sărbători, anunță ROMPAN

Patiserii din România vor scoate pe piață peste șapte...

Uzină auto
Banca Națională a României

Avertisment BNR: Companiile intră în zona roșie

Companiile românești traversează o perioadă critică,...

Măcelar tranșează o bucată de carne / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Gage Skidmore / Flickr
Sistemul S-500 Prometheus
PNRR
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Obligații noi pentru companiile private
Barajul Paltinu
Boris Rotenberg

Vila unui oligarh rus, pusă sub sechestru de Finlanda

Autoritățile din Finlanda au pus sechestru pe o vilă de...

Volodimir Zelenski, la Consiliul European
SUA investesc 3,5 miliarde de dolari în sateliți militar
Fibră optică / Foto: Freepik
Nu a fost semnat acordul cu Mercosur

Ce urmează pentru acordul de liber schimb UE–Mercosur

Uniunea Europeană a amânat aprobarea și semnarea...

Ingineri proiectanți / Foto: Freepik
Muncitori / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Freepik.com
Bani / Foto: Freepik
Bani. Freepik.com

pixel