UE ia în calcul impunerea de tarife de 4 miliarde de $ pentru mărfurile din SUA

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Americanii vor trebui să suporte taxe vamale și mai mari
Americanii vor trebui să suporte taxe vamale și mai mari
Uniunea Europeană ia în calcul o nouă abordare agresivă în disputa sa comercială cu SUA, semnalând disponibilitatea de a se angaja în tacticile combative preferate de preşedintele Donald Trump, dar riscă o deteriorare suplimentară a relaţiilor transatlantice, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Blocul comunitar ia în considerare impunerea unor tarifele vamale suplimentare ce ar urma să se aplice unor importuri de bunuri americane în valoare de peste patru miliarde dolari. UE citează ca justificare o dispută de acum 22 de ani cu Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) privind subvenţiile interzise, în pofida faptului că părţile au ajuns în această dispută la "o soluţie acceptabilă pentru părţile implicate" în 2006, susţin sursele.

Potenţiala decizie a UE vine după ce în aprilie autorităţile americane au publicat o listă de produse europene care ar putea face obiectul unor tarife vamale suplimentare pentru ceea ce Washingtonul consideră a fi subvenţii legale acordate de Uniunea Europeană pentru grupul aeronautic Airbus.

SUA: Procedura de destituire a preşedintelui Trump a fost demarată

Sursele susţin că la nivelul UE nu s-a ajuns încă la un acord privind această strategie, iar cel puţin un stat membru UE s-a opus ideii.

Uniunea Europeană şi SUA sunt implicate într-o dispută comercială care durează de peste un deceniu cu privire la subvenţionarea producătorilor de avioane Airbus şi Boeing. Organizaţia Mondială a Comerţului a decis că ambele părţi au acordat subvenţii în valoare de miliarde de dolari pentru a dobândi un avantaj pe piaţă şi le-a cerut să înceteze să mai acorde subvenţii, în caz contrar urmând să le sancţioneze.

Analiştii susţin că această dispută ameninţă să înrăutăţească schimburile comerciale transatlantice care sunt deja tensionate de tarifele vamale suplimentare introduse de Washington pentru importurile de oţel din UE şi de ameninţările privind introducerea unor tarife suplimentare pentru automobilele europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Petrobrazi / Foto: OMV Petrom
ANAF / Foto: Freepik
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Portul Constanța / Foto: Arhivă
Criptomonede / Sursa: Pexels
Viză pentru SUA / Foto: Freepik
Banca Naționala a României
Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Cumpărături de Crăciun / Foto: Freepik

Bugetele de sărbători scad în România sub 500 de lei

Românii strâng cureaua de Crăciun: nouă din zece vor...

Zăcământul Kashagan
Adolescenți cu telefoane / Foto: Freepik
Criptomonede / FOTO: Freepik
Jared Kushner și Donald Trump
Harta Europei. Foto: Freepik.com
BVB
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz
Contor gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Salariu / Foto: pexels.com
Curier. Foto: pexels.com
Șantier / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com
Paris. Foto: Mihai Ciobanu
Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Taxe și impozite mult mai mari pe proprietăți din anul 2026
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Traficul online al publicațiilor, afectat de Google
License: e131835bd28ca2c06930711faee9ceb69b

Rolul RMN-ului în monitorizarea afecțiunilor cronice

Afecțiunile pe termen lung schimbă multe lucruri în...

Centrala nucleara. Foto: Pexels.com

Polonia începe lucrările la prima sa centrală nucleară

Polonia va demara lucrările la prima sa centrală...


pixel