Ziua Z pentru RADET. Ce spune primarul Capitalei

Autor: Matei Ion
Data publicării:
RADET
RADET
Gabriela Firea a precizat că, indiferent dacă instanța decide sau nu falimentul RADET, bucureștenii vor avea în continuare apă caldă și căldură deoarece Primăria a luat măsuri pentru a putea furniza agent termic. Lichidarea RADET nu înseamnă dispariția sistemului de termoficare,spune Firea.

“Indiferent de sentința de astăzi (luni, n.r.), bucureștenii vor avea în continuare apă caldă și căldură. Am luat măsuri din timp pentru a putea garanta continuitatea agentului termic în Capitală. Fac precizarea că o eventuală lichidare a RADET nu înseamnă dispariția sistemului de termoficare, pentru că activitatea Regiei va fi preluată de Compania Municipală Termoenergetica. Reamintesc bucureștenilor că am preluat RADET, în 2016, în insolvență de facto, și că am solicitat în repetate rânduri acordul consilierilor generali pentru o soluție de reorganizare a activității acestei regii, însă abia în luna februarie, în acest an, a fost acceptată soluția înființării Companiei Municipale Termoenergetica”, a declarat primarul general Gabriela Firea, printr-un comunicat de presă.

La rândul său, Gheorghe Piperea, administratorul judiciar RADET, a spus că nu crede în declararea falimentului, deoarece soluția, în interpretarea sa, nu este permisă de legislația în vigoare.

„Regiile autonome sunt, indubitabil, comercianți, și pot fi supuse procedurilor de insolvență (art. 3 din Legea insolvenței nr.85/2014), însă nu pot fi supuse lichidării prin faliment, dat fiind regimul juridic special al acestora, precum și faptul că exercită activități economice strategice la nivel național/local”, a spus Piperea, în același comunicat de presă

Insolvența Regiei Autonome nu va putea adopta decât calea reorganizării judiciare sau calea lichidării planificate, mai spune administratorul judiciar RADET.

Virgil Popescu: Elcen are toate stocurile de combustibil necesare

”Dacă activitatea regiei autonome nu mai poate fi salvată prin reorganizare judiciară, lichidarea planificată este necesară pentru transferul ordonat al afacerii și al bunurilor din patrimoniului regiei autonome către o altă întreprindere publică”, a mai punctat acesta.

Precizările vin în contextul în care Curtea de Apel București este așteptată să pronunțe, luni, o soluție definitivă prind falimentul RADET.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Petrobrazi / Foto: OMV Petrom
ANAF / Foto: Freepik
Contabilă la calculator / Foto: Freepik
Fotografie de la cottonbro studio: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/birou-masa-de-lucru-laptop-barba-i-6803551/
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Portul Constanța / Foto: Arhivă
Criptomonede / Sursa: Pexels
Viză pentru SUA / Foto: Freepik
Banca Naționala a României
Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Cumpărături de Crăciun / Foto: Freepik

Bugetele de sărbători scad în România sub 500 de lei

Românii strâng cureaua de Crăciun: nouă din zece vor...

Zăcământul Kashagan
Adolescenți cu telefoane / Foto: Freepik
Jared Kushner și Donald Trump
Harta Europei. Foto: Freepik.com
BVB
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz
Salariu / Foto: pexels.com
Curier. Foto: pexels.com
Șantier / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com
Paris. Foto: Mihai Ciobanu
Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Taxe și impozite mult mai mari pe proprietăți din anul 2026
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Traficul online al publicațiilor, afectat de Google
License: e131835bd28ca2c06930711faee9ceb69b

Rolul RMN-ului în monitorizarea afecțiunilor cronice

Afecțiunile pe termen lung schimbă multe lucruri în...


pixel