Rețineri din SALARIU. Reguli noi pentru angajatori. Ce NU au voie
Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Pentru ca omul să poată supraviețui de la o lună la alta
Pentru ca omul să poată supraviețui de la o lună la alta
Senatorii dezbat un nou proiect de lege ce stabilește reguli noi pentru angajatorii care trebuie să efectueze rețineri  din salariu. 

Astfel, dacă un angajat are mai multe multe datorii la mai mulți creditori, reținerile pe care trebuie să le opereze angajatorul nu pot putea depăși o treime din salariul net. Este vorba de executări silite pentru datorii nefiscale. 

„Dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceleiași sume, urmărirea nu poate depăși o treime din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanțelor, în afară de cazul în care legea prevede altfel”, se arată în propunerea legislativă de modificare a Codului de procedură civilă, în condițiile în care, în prezent, limita maximă este de jumătate din salariul net.

În același timp, dacă vorbim de alte datorii în afară de obligația de întreținere și alocația pentru copii, reținerile salariale vor putea fi făcute în limita unui sfert din salariul net, față de o treime din salariul net cât este acum. 

Citește și Salariul minim CREȘTE de la 1 ianuarie 2021

Proiectul de lege propune o modificare și în privința persoanelor cu venituri sub nivelul salariului minim net: „Veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului și sunt destinate asigurării mijloacelor de existență ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmărite numai asupra părții ce depăşeşte o treime din acest cuantum”. Actualmente, se face referire la o limită maximă de jumătate din acel cuantum.

Conform inițiatorilor, schimbările de mai sus sunt necesare pentru a permite persoanelor executate silit, pentru datorii nefiscale, să poată supraviețui de la o lună la alta, menționează, în acest context, Avocatnet.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel